Perechea Horia Tecău / Kevin Krawietz s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells, competiție dotată cu premii totale de 8.359.455 de dolari.

Cei doi au trecut greu, scor 7-6(7), 7-6(4), de dublul american Steve Johnson / Sam Querrey.
Favoriți numărul cinci, Tecău şi Krawietz au obţinut victoria după un meci de o oră şi 44 de minute.
Steve Johnson și Sam Querrey sunt cei care i-au eliminat pe Horia Tecău și Kevin Krawietz în sferturile de la US Open 2021.
De știut:
- Pentru un loc în semifinale, Tecău și Krawietz se vor duela cu Tim Puetz (Germania) / Michael Venus (Noua Zeelandă).
- Calificarea în sferturi le aduce celor doi un cec de 59.740 de dolari şi câte 180 de puncte ATP la dublu.
- Tecău și Krawietz sunt în cursă pentru calificarea la Turneul Campionilor de la Torino, din perioada 14-21 noiembrie. (ocupă în prezent locul 7 în clasamentul pe 2021 al echipelor de dublu).