Aflat în prezent pe locul 3 în ierarhia mondială, Stefanos Tsitsipas a declarat că primele sale sezoane în circuitul profesionist au fost foarte dificile și că a suferit de burnout, informează lequipe.fr.

Stefanos TsitsipasFoto: Kena Betancur / AFP / Profimedia

"În primele mele sezoane din circuit, a fost foarte intens. Dădeam mereu sută la sută, tot timpul. Şi asta m-a dus la epuizare. Te împiedică să mergi înainte. De fapt, este foarte tactic: trebuie să ai o foaie de parcurs şi să pui totul la punct fizic, dar şi psihic, deoarece mintea ta trebuie să fie proaspătă în fiecare săptămână. Aşa, eşti gata de noi bătălii.

Burnout? E simplu. Nimic nu mai merge în direcţia ta. Încerci foarte mult, mai mult decât înainte, dar nu obţii niciun rezultat pozitiv. Nu mai ai nicio satisfacţie, nu îţi mai face atât de multă plăcere. Jocul nu mai este acelaşi.

De aceea trebuie să savurezi fiecare lucru bun, care te face să vrei să intri în teren. Practic, mai puţine aşteptări şi mai multă distracţie", a spus Tsitsipas, înaintea debutului său la Indian Wells.

Burnout-ul este o afecţiune complexă asociată cu epuizarea psihică, fizică şi emoţională, care apare ca urmare a stresului excesiv acumulat pe termen lung.

În vârstă de 23 de ani, Tsitsipas (cap de serie numărul 2) va evolua direct în turul al doilea, cu italianul Roberto Marcora (208 ATP, venit din calificări) sau cu spaniolul Pedro Martinez (61 ATP), transmite News.ro.