Emma Răducanu, noua senzație a tenisului mondial și proaspăta deținătoare a US Openului, a primit în ultima vreme sfaturi importante, venite din partea mai multor personalități din lumea tenisului.

Emma RaducanuFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Coco Grauff, tânăra jucătoare americană de tenis, a sfătuit-o pe britanica Emma Răducanu să se ferească de rețelele de socializare, după ce britanica a câștigat primul Grand Slam din carieră, venind din calificări.

Reușita acesteia a făcut înconjurul lumii, Răducanu bucurându-se de sute de mii de noi urmăritori pe rețelele de socializare (în prezent, contul de Instagram numără undeva la două milioane de urmăritori).

”Este plăcut să primești mesaje pe rețelele de socializare, dar poate fi puțin copleșitor, cel puțin din experiența mea.

Probabil aș fi vrut să știu asta cu ceva vreme înainte, pentru că nu m-aș fi concentrat atât de mult pe rețelele de socializare”, a declarat Coco Gauff, ocupanta locului 19 în clasamentul WTA, citată de Agerpres.

Gauff a recunoscut că pierdea mult timp pe telefon, iar acum are acces limitat la aplicații, între 8:30 și 21:30, lucru care o ajută în focusarea asupra obiectivelor din carieră.

Mai mult de atât, însuși Roger Federer, câștigătorul a 20 de turnee de Grand Slam, trage un semnal de alarmă pentru noua generație de vedete ale tenisului, precum Răducanu: elvețianul anunță că sportivele vor avea nevoie de ajutor pentru a nu fi afectate de abuzurile de pe rețelele de socializare.

Gauff şi Răducanu vor participa în această săptămână la turneul de la Indian Wells. Emma Răducanu (22 WTA) o va înfrunta pe Aliaksandra Sasnovic, locul 100 WTA.

Răducanu se află pe aceeași parte de tablou cu Simona Halep, dar până la un posibil meci direct, ambele jucătoare trebuie să-și câștige duelurile din turul al doilea. Simona Halep (17 WTA) o va întâlni pe Marta Kostyuk (58 WTA).

Ce spune Johanna Konta despre Emma Răducanu

Johanna Konta, cotată într-un timp drept cea mai bună jucătoare britanică, a declarat că a fost uimită de randamentul sportivei oferit la New York și a adăugat că se așteaptă ca parcursul sportiv al acesteia să fie unul liniștit, fără probleme întâmpinate pe traseu.

”Am urmărit cu admirație. Ea a privit totul cu calm. Pare un om foarte așezat și conștient de ce face ceea ce face.

Este incredibil de strălucitoare și cred că aplică asta și tenisului pe care îl practică. Este o fată impresionantă”, a afirmat Konta, care nu va concura la Indian Wells din cauza unei accidentări în zona inghinală.

Turneul de la Indian Wells se desfășura de obicei în luna martie, dar anul trecut a fost anulat din cauza pandemiei de Covid-19, iar în acest an s-a amânat până în octombrie.

BNP Paribas Open, turneu de categorie "WTA 1000", are loc pe "hard" între 6-17 octombrie la Indian Wells (California) și este dotat cu premii în valoare de 8.761.725 de dolari.