Simona Halep a împlinit luni 30 de ani. Sezonul în curs nu a fost unul prea fericit pentru sportiva noastră, ea absentând o perioadă îndelungată din circuitul WTA din cauza unei accidentări. De asemenea, 2021 i-a adus căsătoria cu Toni Iuruc, dar și despărțirea de antrenorul Darren Cahill, cel alături de care a reușit cele mai importante rezultate ale carierei.

Simona HalepFoto: Canadian Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Din cauza accidentării la gambă suferită la Roma, Simona Halep a avut un an cu o puţină prezenţă pe terenurile de tenis. Însă, ea s-a căsătorit cu Toni Iuruc, la Constanţa, după o relaţie de aproape doi ani şi apoi a anunţat că a încetat, a doua oară, colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill.

Accidentarea i-a făcut probleme şi în clasamentul WTA, acolo unde sportiva

se află în prezent pe locul 15.

Simona Halep a început tenisul la 4 ani

Simona Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani, ea a debutat în circuitul ITF şi a ajuns repede între cele mai bune tinere jucătoare din lume.

În 2008, Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, la junioare, iar doi ani mai târziu a pătruns în circuitul profesionist.

Sezonul 2013, primul în lumina reflectoarelor pentru Simona Halep

Cariera ei a intrat pe o pantă constant ascendentă în a doua jumătate a anului 2013, în care a câştigat şase turnee, pe toate suprafeţele.

Halep a cunoscut consacrarea în 2014, când a jucat finala de la Roland Garros la senioare şi finala Turneului Campioanelor, la prima participare, pe lângă alte două trofee care i-au intrat în palmares.

Ca profesionistă, Simona Halep a câştigat în total 22 turnee, inclusiv două de Grand Slam, la Roland Garros, în 2018, şi Wimbledon, în 2019.

Cariera Simonei Halep, în cifre:

Titluri WTA de simplu: 22 - Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) - 2020, Wimbledon (Grand Slam) - 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 - Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

  • Titluri la dublu: 1, Shenzhen - 2018, în echipă cu Irina Begu;
  • Finală (dublu): 1, Montreal - în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;
  • Meciuri câştigate - meciuri pierdute: 531-224;
  • Câștiguri totale din tenis: 37,842,748 milioane de dolari;
  • Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (64 de săptămâni).

Simona Halep, unele dintre cele mai spectaculoase lovituri din carieră: