VIDEO FOTO Emma Răducanu, meci special de tenis cu Kate Middleton, Ducesa de Cambridge

de A.I.     HotNews.ro
Vineri, 24 septembrie 2021, 15:15 Sport | Tenis


Kate Middleton si Emma Raducanu
Foto: Jeremy Selwyn/WPA Pool / Shutterstock Editorial / Profimedia
Emma Răducanu a avut parte de un meci special de tenis, campioana en-titre de la US Open jucând în compania Ducesei de Cambridge, Kate Middleton.

Conform Daily Mail, Kate Middleton a declarat că victoria Emmei de la Flushing Meadows a fost una "foarte impresionantă".

Meciul special a avut loc la National Tennis Centre din Londra.
Kate Middleton, în vârstă de 39 de ani, care a revenit la îndatoriri după vacanţa de vară, a participat vineri la evenimentul organizat de Lawn Tennis Association (LTA) în onoarea sportivilor britanici Emma Răducanu, Joe Salisbury, Gordon Reid şi Alfie Hewett care au participat la turneu, transmite News.ro.

Sursa foto: Jeremy Selwyn/WPA Pool / Shutterstock Editorial / Profimedia





Sursa foto: Pool / Zuma Press / Profimedia





Emma Răducanu, în vârstă de 18 ani, este, cu victoria de luna aceasta din Statele Unite, prima britanică ce a câştigat un titlul Grand Slam în 44 de ani.

Înainte de evenimentul de 30 de minute, transmis online de BBC şi LTA, Emma Răducanu a discutat cu Kate Middleton, care deţine titlul de patron al LTA, înainte de a juca un meci împreună.

Ducesa s-a alăturat sărbătorii găzduite de programul LTA Youth, la care cei patru campioni şi alteţa regală s-au aflat pe teren alături de copiii care iau parte la această schemă.

Iniţiativa LTA are ca obiectiv sprijinirea unei noi generaţii de jucători, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani.

După participarea la turneul Wimbledon de vara aceasta, Răducanu, ambasadoare a LTA Youth, a vizitat scoala din Bromley, unde a învăţat, pentru a-i impulsiona pe copii să facă sport.

„Să fiu din nou aici mă face să vreau să fac mai mult pentru că, văzându-le feţele încântate când am intrat, mă motivează. Nu îi pot dezamăgi şi vreau să înaintez în propria carieră”, a spus ea.

„Tenisul este un sport incredibil, îţi oferă atât de multe oportunităţi şi este foarte amuzant”.

În 2018, Emma Răducanu s-a înscris în programul Pro Scholarship al LTA pentru a primi sprijinul necesar, inclusiv antrenament, acces la servicii medicale şi wildcard-uri pentru turnee. Ea a participat în competiţii LTA de la vârsta de 7 ani.


Aici poți vedea imagini de la meciul special de tenis:









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8742 vizualizari

  • -13 (17 voturi)    
    asa se va desumbla balonul asta de marketing (Vineri, 24 septembrie 2021, 15:35)

    Crup [utilizator]

    Mai ceva ca un balon de sapun! Stiu si parintii ei, de asta marseaza sa castige urgent cat mai multe miliaone din reclame si din pozari aproape goala in reviste de scandal.
    • +3 (5 voturi)    
      ... (Vineri, 24 septembrie 2021, 15:46)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Nu e vina ei ca altii incearca sa-si faca imagine pe seama ei, in cazul asta distinsa familie regala vrand sa arate ca nu e rasista cum ii acuza cumnata.
    • +6 (6 voturi)    
      dude, rautacios mai esti (Vineri, 24 septembrie 2021, 15:49)

      dessik [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Cum spunea Bolletieri, sa asteptam 5 luni si o sa-si arate valoarea.
    • +8 (12 voturi)    
      Nu inteleg de ce esti invidios? (Vineri, 24 septembrie 2021, 16:07)

      Fu Leng [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Ca frustrat nu ai de ce. Fata stie tennis, deja a demonstart asta, 10 meciuni fara sa piarda un set!!!!
      Fata e si frumosa si desteapta, e de A+ la matematica. Intr-un cuvant e ceva extrem de rar in tennis, tu ai auzit-o pe Camila Giorgi vorbind? Sau chiar pe Halep?
    • +7 (9 voturi)    
      Stim (Vineri, 24 septembrie 2021, 16:21)

      autan [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      si pe tine te alearga sacosile de bani, dar nu iti plac reclamele; asa ca stai sarac si iti versi amarul pe net.
      Femeia deja a castigat US Open, nu datoreaza nimic nimanui.
  • -1 (5 voturi)    
    A jucat finala cu echipament (Vineri, 24 septembrie 2021, 16:41)

    nick24 [utilizator]

    tricolorul Ro? Sau nu?
  • -1 (7 voturi)    
    Dezgust (Vineri, 24 septembrie 2021, 18:31)

    utilizator1 [utilizator]

    Încă o roialitate prin alianță care încearcă sa-și amelioreze imaginea pe spinarea unui sportiv care a reușit prin munca și seriozitate.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by