Naomi Osaka, încă un forfait de la un turneu important

de A.I.     HotNews.ro
Joi, 23 septembrie 2021, 8:51 Sport | Tenis


Naomi Osaka
Foto: Ed JONES / AFP / Profimedia
Naomi Osaka, locul 8 WTA, de patru ori câştigătoare de Grand Slam, dar care se luptă cu probleme recurente de anxietate anul acesta, nu va concura la turneul Indian Wells de categorie WTA 1000, care va avea loc luna viitoare, au anunţat, miercuri, organizatorii competiţiei din California informează lesoir.be.

Naomi Osaka și pauza de la tenis


Anunţul nu este o mare surpriză, deoarce vedeta japoneză în vârstă de 23 de ani şi-a anunţat intenţia de a "lua o pauză pentru o vreme", în urmă cu aproape trei săptămâni, chiar după eliminarea surprinzătoare, în turul 3 al US Open.

Deţinătoare a titlului a fost învinsă de tânăra jucătoare canadiană Leylah Fernandez, viitoare finalistă.

"Sincer, nu ştiu când voi juca următorul meci de tenis”, a spus Osaka, înainte de a izbucni în lacrimi, atunci, la o conferinţă de presă.

"Simt că, în ultima vreme, când câştig nu mă simt fericită. Simt mai mult o uşurare. Şi atunci când pierd, mă simt foarte tristă. Nu cred că este normal", a continuat nipona.

La sfârşitul lunii mai, ea s-a retras înainte de turul al doilea al turneului de la Roland Garros, după ce a creat controverse, refuzând să răspundă întrebărilor mass-media.

Ea s-a plâns de probleme de anxietate, marcate de mai multe episoade depresive.

Osaka a renunţat apoi la turneul de la Wimbledon, din iulie şi a revenit pe teren la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind sportiva carea a aprins flacăra olimpică.

Presiunea de acasă a fost prea mare, astfel că a fost eliminată prematur, în turul al treilea al turneului de tenis, transmite News.ro.

Naomi Osaka a câştigat turneul de la Indian Wells în 2018.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3015 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Alintată (Joi, 23 septembrie 2021, 10:10)

    Mircea Marinescu [utilizator]

    La max.
    Ar trebui să se gândească cât de norocoasă este și prin faptul că are șansa să participe la turneele ălea, la care multe tenismene mai slab cotate doar visează...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by