Ashleigh Barty, liderul clasamentului WTA, Aryna Sabalenka și Barbora Krejcikova, campioana de la Roland Garros, s-au calificat la Turneul Campioanelor. Emma Răducanu, câștigătoarea US Open, este și ea în cursă pentru un loc la turneul unde vor participa cele mai bune opt jucătoare ale sezonului.

Ashleigh BartyFoto: AL BELLO / Getty images / Profimedia

Turneul va debuta pe 8 noiembrie şi iniţial era programat să aibă loc la Shenzhen (China), dar a fost mutat în Mexic din cauza pandemiei de COVID-19, care anul trecut a forţat anularea competiţiei.

''Să câştig Trofeul Billie Jean King în Shenzhen în 2019 a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei'', a declarat Barty.

''Este o mare onoare să fiu printre cele mai bune opt jucătoare din lume şi prima care s-a calificat la 2021 WTA Finals'', a adăugat australianca.

Antrenorul său, Craig Tyzzer, şi-a exprimat îndoiala, luna trecută, în privinţa participării australiencei la turneu, considerând drept ''ridicole'' condiţiile de joc la mare altitudine şi datele competiţiei, care ar afecta pregătirea pentru primul Grand Slam al anului 2022, Australian Open.

Barty, care a fosteliminată de la US Open în turul al treilea, este ''epuizată fizic şi mental'', după cum a relatat Tyzzer, potrivit Agerpres.

Sabalenka şi Krejcikova vor participa în premieră la competiţia de simplu a Turneului Campioanelor, după ce anterior au evoluat la dublu.

Krejcikova a aflat luni că s-a calificat şi pentru proba de dublu, alături de conaţionala Katerina Siniakova, un alt bilet fiind obţinut de perechea japoneză Shuko Aoyama/Ena Shibahara.

Emma Răducanu, revelația de la US Open, se află pe locul 15 în cursa pentru calificarea în turneul ce va avea loc în Guadalajara.

Absentă săptămâni bune din circuitul WTA din cauza unei accidentări, Simona Halep se află doar pe locul 39, cu șanse minime de a se califica.

Cursa pentru calificarea la Turneul Campioanelor (Porsche Race):

1 Ashleigh Barty 6.411 puncte

2 Aryna Sabalenka 4.669

3 Barbora Krejcikova 4.398

4 Karolina Pliskova 3.972

5 Iga Swiatek 2.921

6 Maria Sakkari 2.842

7 Naomi Osaka 2.771

8 Garbine Muguruza 2.671

.....................

14 Emma Răducanu 2.282

.....................

34 Sorana Cîrstea 1.359 (+1)

.....................

36 Bianca Andreescu 1.312 (-2)

.....................

39 Simona Halep 1.202 (-1) etc.