Perechea Ioana Raluca Olaru/Nadiia Kichenok (România/Ucraina), cap de serie numărul 12, s-a calificat în optimile de finală de la US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Raluca Olaru si Nadiia KichenokFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cele două au trecut de dublul Andrea Petkovic / Ajla Tomljanovic (Germania/Australia), scor 5-7, 6-1, 6-2.

Meciul de pe terenul 11 a durat două ore și 6 minute.

În următorul tur, Olaru și Kichenok vor juca împotriva perechii Alexa Guarachi/Desirae Krawczyk (Chile/SUA), cap de serie numărul 7.

Pentru calificarea în optimi, Raluca și Nadiia vor primi un premiu total în valoare de 54.000 de dolari și câte 240 de puncte în ierarhia WTA de dublu.