Locul 43 în ierarhia WTA, Shelby Rogers a bifat în turul trei de la US Open victoria de până acum a carierei. Americanca a întors soarta unui meci ca și pierdut (a fost condusă cu 5-2 în decisiv de Ashleigh Barty) și s-a calificat în optimile de la Flushing Meadows (6-2, 1-6, 7-6(5)).

Shelby RogersFoto: Ed JONES / AFP / Profimedia

Shelby Rogers: Nu poate fi mai rău de atât

"Am încercat să lupt pentru fiecare punct în parte. Ăsta e clișeul, îmi pare rău, dar chiar asta am făcut. Mi-am zis în felul următor: încearcă să stai în schimburi, să dai o minge în plus, nu poate fi mai rău de atât (n.r. a fost condusă cu 5-2 în decisiv).

Adică ai pierdut în fața ei de fiecare dată, deci măcar acum încearcă ceva diferit.

Mi-am propus să stau în raliuri mai mult decât ea. Cu cât loveam mai tare mingea, cu atât Ash îmi returna mai bine" - Shelby Rogers.

"Azi dimineaţă, mă uitam la un videoclip al lui Vitas Gerulaitis, în care el spunea că nimeni nu îl bate de 17 ori la rând (n.r. referindu-se la primul lui succes după 16 înfrângeri în faţa lui Jimmy Connors) şi, bine, eu pot spune că ajung numai cinci", a completat Rogers.

Până la duelul din turul trei de la US Open, Barty și Rogers se întâlniseră de cinci ori în circuitul WTA, iar de fiecare dată s-a impus lidera mondială. Americanca a reușit să spargă gheața tocmai la un Grand Slam.

Rezumatul partidei dintre Rogers și Barty:

US Open, programul optimilor de la feminin

  • Shelby Rogers - Emma Răducanu
  • Belinda Bencic (11) - Iga Swiatek (7)
  • Karolina Pliskova (4) - Anastasia Pavlyychenkova (14)
  • Maria Sakkari (17) - Bianca Andreescu (6)
  • Elina Svitolina (5) - Simona Halep (12)
  • Angelique Kerber (16) - Leylah Annie Fernandez
  • Barbora Krejcikova (8) - Garbine Muguruza (9)
  • Elise Mertens (15) - Aryna Sabalenka (2).

Când va avea loc meciul dintre Simona Halep și Elina Svitolina din optimile de la US Open