Andy Murray a fost eliminat de la US Open în turul întâi, iar fostul lider mondial s-a plâns la finalul partidei cu Stefanos Tsitsipas de comportamentul lipsit de fair-play al grecului. Într-o postare pe Twitter, scoțianul a vorbit despre ce poate un om să facă în timpul care-i este necesar lui Tsitsipas să ia o pauză de toaletă.

Andy MurrayFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

Înainte de startul setului decisiv, Stefanos a cerut o pauză de vestiar (toaletă) și a revenit pe Arthur Ashe după 8 minute...

La câteva ore distanță după încheierea partidei, Andy Murray l-a ironizat pe adversarul său printr-o postare pe Twitter.

Astfel, scoțianul a spus că lui Stefanos Tsitsipas îi ia de două ori mai mult timp să meargă la baie decât îi ia lui Jeff Bazos să călătorească in spațiu.

După ce Andy a trecut încă o dată în avantaj pe tabelă (2-1 la seturi), grecul a început "balul" pauzelor de tot felul: medicală, pentru a-și lua altă rachetă, pentru a se schimba și pentru a merge la toaletă. Atitudinea adversarului a fost cea care l-a scos din sărite și din ritm pe scoțian.

"Niciodată nu mi-a luat să stau atât de mult la toaletă, i-a luat 8 minute", a putut fi auzit la un moment dat scoțianul.

Până la urmă, Tsitsipas s-a impus la capătul unui meci care și-a respectat afișul. A fost 2-6, 7-6(7), 3-6, 6-3, 6-4pentru al treilea favorit, iar Andy a arătat că este pe drumul cel bun al revenirii la un nivel superior al tenisului său.

De știut:

Miliardarul Jeff Bezos și-a împlinit visul de a ajunge în spațiul cosmic, iar în capsula rachetei New Shepard a fost împreună cu fratele său Mark, cu Wally Funk (82 de ani) și cu un tânăr olandez ce are un tată foarte bogat.

Racheta reutilizabilă s-a lansat din Texas (pe 20 iulie), iar în mai puțin de 3 minute a atins peste 3.500 km/h. Tot zborul a durat 11 minute și cei din capsulă au trecut de 100 km altitudine.