Semifinala câștigată de germanul Alexander Zverev la turneului ATP 1000 de la Cincinnati în fața lui Stefanos Tsitsipas a avut parte de momente tensionate. Grecul a părăsit terenul pentru opt minute, iar germanul Zverev a considerat că acesta s-a dus la vestiare pentru a vorbi cu tatăl său.

Stefanos TsitsipasFoto: DPPI/Jean Catuffe/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Alexander Zverev (numărul 5 ATP, favorit 3) s-a calificat în finala turneului ATP 1000 de la Cincinnati după ce l-a învins pe Stefanos Tsitsipas (3 ATP, favorit 2).

După un punct câștigat de Zverev, Stefanos Tsitsipas și-a luat lucrurile și s-a retras la vestiare pentru nu mai puțin de opt minute.

Zverev nu a fost de acord cu faptul că Tsitsipas a mers la vestiare inclusiv cu telefonul, iar pe filmări se observă cum tatăl grecului, prezent în tribune, scrie mesaje.

Tenismenul german și-a vărsat frustarea pe arbitru, susținând că Tsitsipas a făcut același gest și la Roland Garros.

După mai mult de opt minute, Tsitsipas a revenit pe teren, iar unii fani nu s-au putut stăpâni și l-au huiduit.

După victoria contra lui Tsitsipas, Zverev se va confrunta cu Andrey Rublev în finala turneului ATP 1000 de la Cincinnati.