Simona Halep a aflat numele adversarei pe care o va întâlni în primul tur al turneului "Western & Southern Open" de la Cincinnati, de categorie "Premier 5".

Simona HalepFoto: Canadian Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Halep (13 WTA şi cap de serie 12) o va întâlni pe sportiva poloneză Magda Linette (44 WTA).

Halep şi Linette s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019, în turul doi la Roland Garros, când s-a impus sportiva din Constanţa, scor 6-4, 5-7, 6-3.

Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la Cincinnati

Turul I: Magda Linette

Turul II: Jessica Pegula

Optimi: Karolina Pliskova / Yulia Putintseva

Sferturi: Aryna Sabalenka / Elise Mertens

Semifinale: Naomi Osaka / Bianca Andreescu / Anastasia Pavlyuchenkova / Belinda Bencic

Finala: Ashleigh Barty / Elina Svitolina / Iga Swiatek / Garbine Muguruza / Barbora Krejcikova

Tot la Cincinnati, Sorana Cîrstea (40 WTA) se va duela în primul tur cu Jil Teichmann (Elveția, 65 WTA).

Turneul va avea la start jucătoare de top precum Ashleigh Barty (1 WTA) sau Naomi Osaka (2 WTA), în timp ce Serena Williams (20 WTA) și Sofia Kenin (4 WTA) au declarat forfait.

"Western & Southern Open" are loc la Cincinnati, face parte din categoria Premier 5, are premii totale în valoare de $2,944,486 și se dispută în perioada 12-18 august. Pe tabloul principal sunt 64 de jucătoare, iar suprafața de joc este hard.