Winners Open, Cluj-Napoca: Cinci jucătoare din România au acces în turul doi al calificărilor

de L.V.A.     HotNews.ro
Luni, 2 august 2021, 9:22 Sport | Tenis


Winners Open WTA 250 Cluj Napoca 2021
Foto: Facebook
Cinci jucătoare din România, pe lângă cele deja calificate pe tabloul principal, au obținut victorii în primul tur de calificare al turneului Winners Open de la Cluj-Napoca. Turneul care are loc în Ardeal este singurul de categorie WTA din România.

Vanessa Popa Teiuşanu, în vârstă de 17 ani, dar fără clasament WTA, a întrecut-o, în prima manşă, cu scorul de 7-6 (4), 7-5, de italianca Jessica Pieri, locul 254 WTA şi cap de serie numărul 11.

Teiuşanu va evolua pentru un loc pe tabloul principal cu croata Jana Fett, locul 210 WTA şi cap de serie numărul 4.

Miriam Bulgaru, locul 390 WTA, de asemenea beneficiară a unui wild card, a învins-o, în primul tur, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3, pe Daniela Seguel din Chile, locul 226 WTA şi cap de serie numărul 7.

În turul al doilea, Bulgaru va da piept Aleksandra Krunici din Serbia, locul 268 WTA, fost numărul 39 mondial.

Gabriela Talabă
, locul 213 WTA şi cap de serie numărul 5, a câştigat duelul româncelor din calificări, scor 6-4, 6-1, cu Ilinca Amariei, locul 1.004 WTA, beneficiară a unui wild card.

Pentru Talabă urmează un alt meci cu o româncă, Alexandra Dulgheru, locul 381 WTA, care a dispus, cu scorul de 6-3, 6-3, de belginca Marie Benoit, locul 251 WTA şi cap de serie numărul 8.

Irina Fetecău, locul 250 WTA şi cap de serie numărul 9, a învins-o, în prima manşă, cu scorul de 6-1, 7-5, pe sportiva americană Katerina Stewart, locul 300 WTA. În turul al doilea, românca va evolua cu australianca Seone Mendez, locul 269 WTA.

În schimb, Alexandra Ignatik, fostă Cadanţu, locul 263 WTA, a pierdut, cu scorul de 6-3, 2-6, 0-6, în faţa italiencei Lucrezia Stefanini, locul 253 WTA şi cap de serie numărul 10.

Jucătoarele care pierd în primul tur primesc câte 1.270 de dolari şi un punct fiecare. Cele care acced în turul al doilea al calificărilor îşi asigură câte 1.950 de dolari şi 12 puncte fiecare.

La Winners Open, pe tabloul principal sunt direct acceptate Irina Bara, locul 120 WTA (adversară germana Anna-Lena Friedsam, locul 128 WTA), Briana Szabo, 15 ani, locul 1.311 WTA, beneficiară a unui wild card (poloneza Katarzyna Kawa, locul 182 WTA), Evelyne Tiron, fără loc WTA, beneficiară a unui wild card (spaniola Lara Arruabarrena, locul 198 WTA), Mihaela Buzărnescu, locul 170 WTA (Viktoria Tomova din Bulgaria, locul 117 WTA, şi cap de serie numărul 7), Ana Bogdan, locul 102 WTA şi cap de serie numărul 3 (adversară din calificări), Elena Gabriela Ruse, locul 107 WTA şi cap de serie numărul 5, beneficiară a unui wild card (ucraineanca Lesia Tsurenko, locul 191 WTA), Jaqueline Cristian, locul 149 WTA (Reka Luca Jani din Ungaria, locul 194 WTA).

Principalele favorite ale turneului sunt franţuzoaica Alize Cornet, locul 59 WTA, şi germana Andrea Petkovic, locul 91 WTA, potrivit News.ro.

Winners Open are loc între 1 - 8 august la Cluj-Napoca, fiind un turneu WTA de categorie 250 cu premii totale în valoare de 235.238 de dolari.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















540 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by