Jaqueline Cristian (152 WTA) s-a calificat, sâmbătă, în turul doi al calificărilor de la turneul "WTA 250" ce are loc la Budapesta.​

Jaqueline CristianFoto: Mike Kireev/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Principală favorită în calificări, Jaqueline a învins-o în primul tur pe Fanny Stollar (Ungaria, 348 WTA), scor 1-6, 6-1, 6-2. Meciul a durat o oră şi 25 de minute.

Pentru un loc pe tabloul principal, Cristian se va confrunta italianca Martina Di Giuseppe (209 WTA şi cap de serie numărul 8).

Tot sâmbătă, Miriam Bulgaru a ajuns în turul doi al calificărilor după ce a trecut de germana Katharina Gerlach.