Elena Gabriela Ruse s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hamburg, după ce a învins-o în două seturi pe Anna Zaja (Germania/372 WTA).

Gabriela RuseFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ruse (198 WTA) a avut nevoie de o oră şi nouă minute pentru a obține victoria, scor 6-2, 6-2.

În sferturi, Ruse (venită din calificări) va evolua împotriva americancei Danielle Rose Collins (48 WTA/favorită 4).

Rezultate înregistrate joi:

Sara Errani (Italia) vs Ana Konjuh (Croaţia) 7-6 (5), 6-3

Danielle Collins (SUA/4) vs Kristina Kucova (Slovacia) 1-6, 6-2, 6-3

Jule Niemeier (Germania) vs Tamara Korpatsch (Germania) 6-2, (5)6-7, 6-3

Tamara Zidansek (Slovenia/3) vs Kristina Pliskova (Cehia) 6-3, 3-6, 6-3

Ysaline Bonaventure (Belgia) vs Bernarda Pera (SUA/7) 3-6, 6-3, 6-4.

Turneul ”WTA 250” de la Hamburg, dotat cu premii în valoare de 235,238 de euro, se desfășoară în perioada 6-11 iulie.