Fundaşul rus Vladimir Rykov, care a evoluat sub comanda lui Dan Petrescu la Dinamo Moscova, l-a criticat dur pe antrenorul român.

Dan PetrescuFoto: pressinphoto / ddp USA / Profimedia

"Nu am văzut niciun stil de antrenament (n.r. - la Dan Petrescu). El ţipă, urlă şi conduce. Petrescu este impulsiv: ţipete şi isterie din orice motiv. Nu exista o mână de antrenor.

Faptul că Petrescu a jucat la Chelsea nu este o calitate de antrenor, este un background fotbalistic. Vorbind despre antrenor, el a pregătit echipa numai în mod emoţional. Da, eram într-o stare fizică bună. Era clar că Petrescu era foarte preocupat de această chestiune, dar la fotbal era foarte slab", a declarat Rykov pentru eurosport.ru.

Rykov (33 de ani, în prezent la FC Ural Ekaterinburg) a jucat la Dinamo Moscova între 2011 şi 2014 şi între 2016 şi 2020, scrie News.ro.

Dan Petrescu (53 de ani) a pregătit formaţia din Moscova între 2012 şi 2014.