​Nick Kyrgios a fost „distrus” că a trebuit să se retragă de la Wimbledon când simțea că poate face „unele lucruri destul de tari” la turneu, relatează TennisHead.

Nick KyrgiosFoto: Adrian DENNIS / AFP / Profimedia

El a trebuit să abandoneze în turul al treilea cu o accidentare la abdominali după două seturi jucate cu nr. 19 Felix Auger-Aliassime.

Numărul 60 mondial câștigase primul set cu 6-2 – dar a declarat că a suferit accidentarea când a servit la 1-4, 15-15. Australianul a continuat să joace, dar s-a chinuit să servească și s-a retras după ce canadianul a egalat câștigând al doilea set cu 6-1.

„Cinstit, am făcut tot ce trebuia ca să mă pregătesc pentru Wimbledon. Mă antrenasem acasă. Aș fi putut veni aici mai din timp”, a spus Kyrgios la conferința de presă.

„Nu am vrut să intru în bulă mai devreme, n-am vrut să-mi oblig prietena, pe cel mai bun prieten, pe antrenor – pe niciunul. Așa că am venit și am făcut ce-am putut.

Am luptat, dar corpul meu n-a fost aici cum trebuie ca să continui jocul la acest nivel și să-i bat pe acești jucători de calitate. Jocul meu este aici, jocul meu este evident aici”.

„El (n.r. Auger-Aliassime) este cam al 15-lea în lume și l-am făcut pe tip să arate ca unul destul de obișnuit în primul set, și nu mai jucasem de șase luni la un turneu. Jocul meu este aici, încrederea mea mai sus ca niciodată.

Este doar corpul meu - trebuie să-l fac bine, chiar dacă va lua o săptămână sau două. Evident, am fost distrus. Mă simțeam bine. Era ca și cum – de la ”băiatul cel rău din tenis”, toate chestiile alea – deveneam unul din favoriții publicului.

Știu că voiau să joc în continuare. Am încercat să dau absolut tot ce puteam, dar pe măsură ce serveam lucrurile se înrăutățeau. Și mi-a rupt inima.

M-am gândit sincer – la cum jucam – că aș fi putut face lucruri destul de tari într-o săptămână. Dar a fost cum a fost. Cinstit, a fost greu să plec din fața unui asemenea public”.