Wimbledon: Novak Djokovic, fără emoții în optimi - Surpriza zilei: Garbine Muguruza a fost eliminată

de A.I.     HotNews.ro
Vineri, 2 iulie 2021, 12:21 Sport | Tenis


Novak Djokovic
Foto: Steven Paston / PA Images / Profimedia
Ziua a cincea de la Wimbledon a adus, printre altele, eliminarea Irinei Begu de la Wimbledon în turul al treilea. Principal favorit la All England Club, Novak Djokovic l-a depășit pe Denis Kudla și a făcut pasul în optimi. La capitolul surpriză putem trece eliminarea ibericei Garbine Muguruza, cap de serie numărul 9 și campioană la Londra în 2017.

Principalele evenimente ale zilei a cincea de la Wimbledon:

După ce a salvat o minge de set în tiebreak, Novak Djokovic a închis meciul după două ore și 16 minute, scor 6-4, 6-3, 7-6(7). Viktorija Golubovic a trecut de Madison Brengle, 6-2, 6-1, și este în optimi la Wimbledon. După o oră și 17 minute, Djokovic conduce cu 2-0 la seturi în meciul cu Denis Kudla (6-4, 6-3).

În urmă cu fix 20 de ani, Roger Federer producea o imensă surpriză învingându-l la Wimbledon pe marele campion american Pete Sampras. Novak Djokovic și-a trecut în statistică primul set al partidei cu Denis Kudla. A fost 6-4 pentru marele favorit de la All England Club.

Garbine Muguruza (favorită 11) a fost eliminată de la Wimbledon de Ons Jabeur. Sportiva din Tunisia (cap de serie numărul 21) s-a impus în trei seturi, scor 5-7, 6-3, 6-2. Liudmila Samsonova s-a calificat în premieră în turul patru de la Wimbledon: 6-2, 2-6, 6-4 cu Sloane Stephens. Meciul a durat două ore și un minut. Elena Rybakina este în turul patru, acolo unde va da peste Aryna Sabalenka. Rybakina a învins-o pe Shelby Rogers: 6-1, 6-4. Andrey Rublev (favorit 5) a trecut de Fabio Fognini: 6-3, 5-7, 6-4, 6-2. Meciul a durat două ore și 59 de minute. Aryna Sabalenka a obținut o victorie lejeră cu Osorio Serrano: 6-0, 6-3. Garbine Mguruza o conduce cu 1-0 la seturi pe Ons Jabeur (7-5).

Favorită doi, Aryna Sabalenka i-a administrat un "bagel" (6-0) jucătoarei Osorio Serrano. Manșa a durat doar 36 de minute.

Karen Khachanov (favorit 25) a făcut pasul în turul al patrulea de la Wimbledon: 6-3, 6-4, 6-4 cu Frances Tiafoe. Meciul a durat o oră și 46 de minute.

Karolina Pliskova este în turul patru la Wimbledon: 6-3, 6-3 cu Tereza Martincova.

Perechea Andreea Mitu / Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea de la Wimbledon: 6-2, 6-3, după o oră și 23 de minute, contra dublului Melichar/Schuurs (favorite 4). Andrey Rublev (favorit cinci) s-a impus în primul set contra lui Fabio Fognini (6-3).

Karolina Pliskova (a opta favorită) a câștigat primul set al partidei cu compatrioata Tereza Martincova, scor 6-3.

Desfășurarea partidei dintre Irina Begu și Iga Swiatek


După 55 de minute, Iga Swiatek a obținut calificarea în turul al patrulea de la Wimbledon. A fost 6-1, 6-0 contra Irinei Begu.

Cel mai echilibrat game de până acum al meciului îi revine până la urmă tot polonezei. Iga a găsit soluțiile mai bune în momentele importante, iar dominarea ei a fost una categorică: 6-1, 5-0.

Se joacă de doar 42 de minute, iar Iga pare scăpată deja în învingătoare: 6-1, 4-0.

Lucrurile încep să devină tot mai clare: Swiatek mai face încă un break (al doilea deja din acest set), iar scorul capătă proporții: 3-0.

Iga rămâne la un nivel înalt, nu ofera cadouri, în timp ce Irina caută în continuare soluții, dar acestea întârzie să apară. Poloneza are deja 2-0 în setul al doilea.

Begu a avut trei șanse de break, dar nu a reușit să convertească vreuna. În aceste condiții, setul merge în statistica polonezei. A fost 6-1 după 26 de minute.

Irina face primul game din această partidă și schimbă acel zero din dreptul ei de pe tabela de marcaj. Swiatek are 5-1. Begu a dat unele semnale pozitivă ca ar intra în meci.

Din păcate, totul se dispută pe repede înainte, iar Irina rămâne cu doar patru puncte câștigate în primele cinci game-uri din acest meci. Swiatek s-a dus deja la 5-0 în primul set.

Swiatek confirmă break-ul de mai devreme și se despinde la 3-0 contra Irinei.

Irina nu este intrată momentan în meci: nu și-a găsit ritmul de la lansare, iar Swiatek a taxa-o de la retur. În plus, Begu a comis și o dublă greșeală (0-2).

Partida a început cu Iga la serviciu, iar poloneza nu a avut dificultăți în a câștiga game-ul de debut.

Primul meci al zilei de pe Terenul 12 le va aduce față-n față pe Iga Swiatek (favorită 7) și pe Irina Begu (79 WTA).

Irina a bifat la această ediție a opta participare de la All England Club. Cea mai bună performanță rămâne calificarea în turul al treilea (2015 și 2021).

Aflată pe locul 9 în ierarhia WTA, poloneza se află la cea de-a doua participare la Wimbledon (în 2019 a fost eliminată în runda inaugurală). Ea are deja un titlu de Grand Slam în CV: Roland Garros 2020.

De știut:
  • Begu (79 WTA) și Swiatek (9 WTA) nu s-au mai duelat până acum în circuitul mondial.
  • Irina a trecut până acum de Katie Volynets (6-4, 7-5, după o oră și 38 de minute) și de Petra Martic (7-5, 6-7(7), 6-3, după două ore și 34 de minute).
  • De cealaltă parte, Iga le-a învins pe Su-Wei Hsieh (6-4, 6-4, după o oră și 16 minute) și Vera Zvonareva (6-1, 6-3, după o oră și două minute).








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3626 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    jucatoarele din Cehia (Duminică, 4 iulie 2021, 8:44)

    ivana.tiberiu1375394274205 [utilizator]

    Jucatoarele din fostele tari comuniste sau cu legturi cu fostele (Golubovic, Raducanu, Tomjanovici) domina faza optimilor de la Wimbledon. Trei jucatoare din Cehia sunt in optimi. Felicitari, aveti forta si ambitie. La noi ... mai avem de asteptat sau la Sfantul Asteapta


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by