​Aflată printre favoritele turneului de la All England Club, Serena Williams a rezistat doar câteva minute pe iarba londoneză. Americanca a fost nevoită să abandoneze în primul tur, după ce a jucat doar șase game-uri cu Aliaksandra Sasnovich.

Serena Williams, abandon de la WimbledonFoto: Adrian Dennis / AFP / Profimedia Images

În momentul în care conducea cu 3-1 în primul set, Serena Williams a alunecat și, chiar dacă nu a căzut pe teren, a cerut un timeout medical după ce și-a pierdut serviciul.

La scorul de 3-3 (după 33 de minute de joc), Williams și-a pierdut din nou echilibrul și s-a prăbușit pe linia de fund. După ce s-a ridicat cu dificultate, americanca s-a îndreptat șchiopătând spre fileu, și-a anunțat retragerea și, cu lacrimi în ochi, și-a luat la revedere de la fani.

"Atmosfera de aici a fost atât de frumoasă, am jucat pentru prima oară pe Terenul Central. Îmi pare atât de rău pentru Serena. Este o mare campioană. Lucrurile acestea se întâmplă uneori în tenis, dar sper să își revină cât mai curând", a spus Sasnovich, după retragerea Serenei.

În turul următor, Aliaskandra Sasnovich (Belarus, 100 WTA) va juca împotriva învingătoarei partidei dintre Bernarda Pera (SUA, 74 WTA) și Nao Hibino (Japonia, 85 WTA).

În vârstă de 39 de ani, Serena Williams are nu mai puțin de 7 titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016). În total, sportiva din SUA se poate mândri cu 23 de titluri de Grand Slam.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam:

1. Margaret Court 24

2. Serena Williams 23

3. Steffi Graf 22

4. Helen Willis 19.

Ce a făcut Serena Williams în istoria participărilor la Wimbledon

2020 - nu a avut loc Wimbledonul

2019 - finalistă

2018 - finalistă

2017 - nu a participat

2016 - campioană

2015 - campioană

2014 - turul trei

2013 - turul patru

2012 - campioană

2011 - turul patru

2010 - campioană

2009 - campioană

2008 - finalistă

2007 - sferturi

2006 - nu a participat

2005 - turul trei

2004 - finalistă

2003 - campioană

2002 - campioană

2001 - sferturi

2000 - semifinale

1999 - nu a participat

1998 - turul trei.

Turneul de la Wimbledon, singurul de Grand Slam anulat în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, se va derula anul acesta în perioada sa tradiţională (28 iunie - 11 iulie). Deţinătorul titlului la masculin este sârbul Novak Djokovic, în timp ce Simona Halep este deţinătoarea trofeului la feminin.