Monica Niculescu (193 WTA) a obţinut, vineri, calificarea pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon.

Monica NiculescuFoto: William WEST / AFP / Profimedia

Niculescu a învins-o pe americanca Kristie Ahn (118 WTA), scor 7-5, 6-1, în turul trei al calificărilor. Meciul a durat o oră și 48 de minute.

Monica şi-a asigurat un cec în valoare de 48.000 de lire sterline şi 50 de puncte în clasamentul WTA.

În primul tur de pe tabloul principal, Monica Niculescu o va întâlni pe Aryna Sabalenka (4 WTA), a doua favorită a Grand Slam-ului londonez.

De știut:

  • La actuala ediţie, şapte jucătoare din România au evoluat în calificări, dar Irina Bara, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Gabriela Talabă, Irina Fetecău și Alexandra Dulgheru au fost eliminate în primul tur.

Turneul de la Wimbledon, singurul de Grand Slam anulat în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, se va derula anul acesta în perioada sa tradiţională (28 iunie - 11 iulie). Deţinătorul titlului la masculin este sârbul Novak Djokovic, în timp ce Simona Halep este deţinătoarea trofeului la feminin.