Măcinată de accidentări, Kiki Bertens (29 de ani) a făcut anunțul zilei în tenisul feminin: se va retrage la finalul sezonului 2021. Jucătoarea olandeză a postat un mesaj pe rețelele de socializare precizând cum a ajuns să ia această decizie radicală.

Kiki BertensFoto: Oscar J. Barroso / Zuma Press / Profimedia

Ce a spus Kiki Bertens:

  • ​"Vreau să vă transmit tuturor că am decis ca acest an să fie ultimul din cariera mea. Întotdeauna mi-am cerut maximum, dar rezervorul este destul de gol. Echilibrul dintre munca grea pe care o depun în fiecare zi și satisfacția pe care o obțin la finalul zilei nu mai există.

  • De asemenea, sunt mai mult decât pregătită pentru capitolul care urmează. Următoarele turnee vor avea loc la Eastbourne, Wimbledon și apoi Jocurile Olimpice. După acestea voi decide dacă voi juca restul sezonului, în funcție de cum se va recupera corpul meu. Voi face totul ca să-mi închei cariera în cel mai bun mod cu putință" - Kiki Bertens pe Instagram.

  • "Dacă nu ar fi venit COVID, poate aș fi continuat să joc pentru alți doi sau trei ani, nu am idee. Odată ce iei o pauză și corpul trebuie să se obișnuiască din nou cu efortul, devine dificil. Acum mă bucur foarte mult să stau acasă, așa că de ce trebuie să ies din nou pe teren și să mă chinui cu condiția fizică, cu accidentarea și cu felul în care mă simt pe teren, când aș putea sta acasă și să mă bucur de timpul petrecut? A venit timpul pentru un nou capitol, îl aștept cu nerăbdare" - Kiki Bertens, pentru WTA Insider.

Kiki Bertens a avut probleme la tendonul lui Ahile tot sezonul 2020, ea fiind nevoită chiar să se retragă de la mai multe competiții. La Roland Garros, în luna septembrie, olandeza a părăsit terenul într-un scaun cu rotile și a fost înjurată de Sara Errani.

Kiki Bertens (Olanda) - 29 de ani, locul 20 WTA, 1.82 metri. A câștigat din tenis $11,573,115, iar cel mai bun loc ocupat a fost 4 (pe 13 mai 2019). Are în palmares 10 titluri WTA.