Novak Djokovic este omul momentului în tenisul mondial, sârbul reușind să întrerupă supremația lui Rafael Nadal la Roland Garros. Până la startul Wimbledon-ului nu a mai rămas mult timp, iar Goran Ivanisevic (unul dintre antrenorii lui Nole) a precizat cine este jucătorul de care liderul ATP se teme cel mai mult în perspectiva Grand Slam-ului de la All England Club.

Novak DjokovicFoto: Roger Parker / Alamy / Alamy / Profimedia

Într-un interviu pentru Tennis Majors, Ivanisevic (campion la Wimbledon în 2001) vorbește despre ediția din acest an a Grand Slam-ului londonez.

Roger Federer, adversarul de care se teme cel mai mult Djokovic

"Roger a fost inteligent la Paris, alegând să se retragă înainte de optimi. A obținut ce și-a dorit: a câștigat trei jocuri, a căpătat ritm și nu și-a pus în pericol sănătatea fizică.

Wimbledon este obiectivul lui numărul unu și, sincer să fiu, nu vrem să îl vedem pe partea noastră de tablou. Nu va fi ușor, chiar dacă Novak este favorit într-un astfel de duel" - Goran Ivanisevic, citat de Marca.

Nu sunt uitați nici Nadal, Tsitsipas sau Zverev

"În mod clar, există și alți adversari periculoși: Nadal, Tsitsipas, Zverev și Medvedev. De asemenea, jucătorii cu servicii impresionante precum Opelka, Raonic sau Isner. Nu trebuie uitat nici Marin Cilic, care nu este cap de serie, dar care vine după câștigarea turneului de la Stuttgart" - Goran Ivanisevic.

Djokovic și obiectivele foarte clare

"Novak își cunoaște foarte bine obiectivele și limitele. Titlul de la Roland Garros îl va face și mai motivat. Am spus cu mult timp în urmă că Novak este singurul capabil să câștige Marele Slam. Că se va întâmpla sau nu asta nu am de unde să știu, dar dacă cineva poate realiza această performanță uluitoare, acel cineva este în mod evident Novak", a concluzionat Ivanisevic.

Djokovic vs Federer

  • Roger Federer și Novak Djokovic s-au duelat de 50 de ori de-a lungul carierei, scorul fiind 27-23 în favoarea sârbului.
  • Nole a cucerit titlul la Wimbledon de 5 ori (2011, 2014, 2015, 2018, 2019), în timp ce Roger a ridicat trofeul în opt rânduri (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017).
  • La Grand Slam-uri, cei doi s-au duelat de 17 ori: 11-6 în favoarea Djoker-ului.
  • La Wimbledon, Djokovic îl conduce cu 3-1 pe Federer. Elvețianul s-a impus în 2012, iar sârbul la edițiile din 2014, 2015 și 2019 (de fiecare dată în finală).

Novak, câștigatorul ultimelor două ediții de la Wimbledon

Liderul mondial a cucerit ultimele două ediții disputate pe iarba londoneză (2018, 2019), trecând în ultimul act de Kevin Anderson, respectiv Roger Federer (finală dramatică).

Ediția din 2021 a turneului de la Wimbledon va avea loc în perioada 28 iunie - 11 iulie.

Jucătorii cu cele mai multe apariții în finalele de Grand Slam:

Roger Federer 31

Novak Djokovic 29

Rafael Nadal 28

Ivan Lendl 19

Pete Sampras 18.

Titluri de Grand Slam:

1 Roger Federer / Rafael Nadal 20

3 Novak Djokovic 19.

Devoratorul de recorduri - Novak Djokovic a anunțat următorul obiectiv important: Federer și Nadal, în pericol