Învins în finala de la Roland Garros, Stefanos Tsitsipas nu va participa la Halle

de L.V.A.     HotNews.ro
Luni, 14 iunie 2021, 16:22 Sport | Tenis


Stefanos Tsitsipas
Foto: DPPI/Jean Catuffe/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia
Stefanos Tsitsipas a fost învins în finala de la Roland Garros de Novak Djokovic, după o revenire uluitoare a sârbului. Grecul a anunțat că nu va participa la turneul de pe iarbă de la Halle, invocând oboseala.

”Sunt epuizat după ultimele două săptămâni ale turneului de la Paris şi finala de cinci seturi de ieri (duminică), din păcate nu pot juca la Halle”, a anunţat tenismanul grec în vârstă de 22 de ani.

Novak Djokovic, liderul ATP, a câştigat, duminică, pentru a doua oară turneul de la Roland Garros, după ce l-a învins în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas (5 ATP), scor (6)6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4. Meciul a durat patru ore şi 11 minute.

Tsitsipas a condus cu 2-0 la seturi, dar Nole l-a învins, obținând cel de-al doilea titlu de la Roland Garros din carieră. Djokovic a acumulat 19 titluri majore în carieră.

La o zi după încheierea competiției de la Paris, grecul a anunțat că o veste tristă l-a tulburat înainte de startul partidei de pe Chatrier.

Astfel, Stefanos a anunţat luni dimineaţă că a aflat de moartea bunicii sale cu doar câteva minute înaintea debutului finalei turneului de la Roland Garros.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















839 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by