Roger Federer, despre revenirea sa la Roland Garros după accidentare: „Acum sunt mai multe semne de întrebare”

de A.Th.C.     HotNews.ro
Joi, 10 iunie 2021, 11:03 Sport | Tenis


Roger Federer
Foto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia
​Fără îndoială, fanii lui Federer speră că revenirea sa va fi pe măsura celei memorabile din 2017, dar elvețianul de aproape 40 de ani precizează că împrejurările sunt mult diferite față de cele de acum patru ani, informează TennisHead.

Federer n-a mai jucat deloc în 2016 după turneul de la Wimbledon din cauza unei probleme la genunchi, dar nu a avut nevoie de o intervenție chirurgicală. A revenit uimitor în sezonul următor, triumfând la Australian Open, la Wimbledon și revenind în cele din urmă pe primul loc în clasamentul ATP.

De această dată, Federer revine după două operații la genunchi și o pauză și mai lungă. Când a jucat la Doha acum două luni trecuse mai mult de un an de la ultima sa prezență într-o competiție.

„De această dată vin mult mai din urmă”, a spus Federer. „Sunt mai multe semne de întrebare acum decât erau [atunci când am reluat antrenamentele] în 2016. După pauză, genunchiul meu era OK și știam că e OK să atac sezonul 2017.

La sfârșitul lui 2016 eram în formă bună, jucasem multe seturi de antrenament cu Lucas Pouille în Dubai. Acum n-am putut să petrec ore și ore în antrenamente. Mi-am completat doar pregătirea fizică.”

În timp ce Federer a insistat repetat că nu are șanse să câștige la Roland Garros, el rămâne optimist cu privire la șansele sale de a evolua bine pe iarbă. Intenționează să joace la Halle, unde a câștigat titlul de 10 ori, înainte să se îndrepte spre Wimbledon.

„Am așteptări mult mai mari pe iarbă, dar voi avea o idee mai bună despre potențialul meu acum, după Roland Garros”, a spus el. „Cel mai important lucru este să joc mult tenis fără să mă gândesc la recuperarea mea și la aspectul fizic”.

Turneul de la Wimbledon va avea loc în perioada 28 iunie - 11 iulie. La All England Club, Federer s-a impus de opt ori (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2082 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by