După înfrângerea în fața lui Stefanos Tsitsipas din sferturile Roland Garros, Daniil Medvedev i-a criticat pe organizatori pentru că au programat meciul în sesiunea de seară, iar fanii nu au avut acces.

Daniil MedvedevFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Amazon a cumpărat drepturile tv pentru meciurile care au loc în nocturnă, iar dorința clară a acestora a fost ca meciurile masculine aibă prioritate de la ora locală 21:00, adică 22:00 în România.

Din cauza regulilor pandemice din Franța, cel mai tare meci al sferturilor, Stefanos Tsitsipas vs Daniil Medvedev, s-a jucat fără fani, dată fiind ora târzie de disputare care nu permitea oamenilor să părăsească casele.

Deși Medvedev a pierdut, 6-3, 7-6 (3), 7-5, a declarat după partidă că ”organizatorii de la Roland Garros au ales Amazon în locul fanilor”.

Rusul de pe locul al doilea mondial a adăugat că decizia i-a amintit de o scenă a documentarului ”Drive to Survive” (Condu ca să supraviețuiești), în care Grand Prix-ul Formula 1 din Australia era foarte aproape de a avea loc în 2020, deși membrii echipelor de la boxe s-au îmbolnăvit unul după altul de Covid-19, potrivit Reuters.