Mihaela Buzărnescu, lăudată de prestigiosul New York Times după înfrângerea cu Serena Williams

Mihael Buzărnescu a făcut o partidă bună contra Serena Williams, reușind chiar să îi ia un set americancei. Prestația nu a trecut neobservată, iar New York Times a lăudat-o pe tenismena din România.

Mihaela BuzarnescuFoto: DPPI/Jean Catuffe/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Serena este în turul trei la Roland Garros, dar după un meci de luptă contra Mihaelei Buzărnescu, încheiat după două ore și 5 minute. Americanca s-a impus cu 6-3, 5-7, 6-1, după o o prestație bună a lui Miki.

New York Times a remarcat-o pe Buzărnescu, chiar dacă românca nu a reușit să o doboare pe Serena Williams.

„Adversara Serenei Williams, Mihaela Buzărnescu, o stângace în vârstă de 33 de ani și cu un doctorat în sport, a ajuns în prezent pe locul 174 WTA, dar această poziție nu reflectă în niciun caz talentul ei”, scriu americanii de la The New York Times, citați de Digisport.

„Buzărnescu a demonstrat din nou că poate da lovituri câștigătoare din situații neașteptate. Românca a ajuns cel mai sus în clasament pe locul 20, în 2018, dar apoi a fost chinuită de accidentări și de o operație la umăr. Aceasta a fost prima confruntare directă dintre Serena Williams și Mihaela Buzărnescu", a adăugat prestigiosul cotidian.

Mihaela Buzărnescu, punctul meciului contra Serenei Williams - Americanca a lăudat-o pe sportiva noastră

În turul al treilea, Serena Williams o va întâlni pe compatrioata sa Danielle Collins (50 WTA), care a trecut de Anhelina Kalinina (139 WTA), scor 6-0, 6-2.

Pentru parcursul de la Paris, Mihaela va primi 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 30 mai - 13 iunie, are premii totale în valoare de €34.367.215, iar aceasta este ediția cu numărul 125. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 13 ori câștigător la Paris).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Ajax a decis în „cazul Chivu”   Clubul olandez a ales antrenorul pentru sezonul viitor.   Ce se întâmplă cu Cristi
Campionate
12:29

Citește mai mult

Coman, înapoi la FCSB?  Campioana României ar vrea să-l împrumute de la Al-Gharafa   pentru    Liga Campionilor
Superliga
11:40

Perianu, optimist  Internaționalul U21 crede că   se va impune la FCSB:  „Dacă mi se oferă ocazia, o să profit”
Superliga
12:34

„Zaniolo a urinat în vestiar”    AS Roma  vine cu noi detalii în scandalul cu fostul ei fotbalist, după ce l-a acuzat că a lovit doi tineri jucători
Campionate
11:22

Știri ultima oră
16:28
Becali se răzbună pe Hermannstadt Patronul FCSB blochează un jucător să ajungă la Sibiu, supărat fiindcă a fost refuzat în cazul Ianis Stoica

16:47
Șucu îl somează pe Nicușor Dan Finanțatorul de la Rapid, mesaj clar: „Să facem lucrurile diferit. Nu aveți două șanse pentru prima impresie”

16:00
„Salvatore della Parma” Un jurnalist italian povestește, pentru GOLAZO.ro, cum e privit Chivu după ce a salvat echipa

14:41
Cum se ratează o generație întreagă De naționala României U19, care a participat la EURO 2022, s-a ales praful: jumătate dintre jucători sunt în Liga 2 și 3
Cum se ratează o generație întreagă De naționala României U19, care a participat la EURO 2022, s-a ales praful : jumătate dintre jucători sunt în Liga 2 și 3
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Napoli, muzeul sentimentelor

Ioana Mihalcea: Napoli, muzeul sentimentelor

Comunismul, AUR pentru Țiriac!

Dan Udrea: Comunismul, AUR pentru Țiriac!

Pălmașul

Radu Naum: Pălmașul

Radu Naum: Pălmașul
De ce e și  trofeul lui Drăgușin

Theodor Jumătate: De ce e și trofeul lui Drăgușin

Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Dan Udrea: Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?
Omul și  delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul
Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Dan Udrea: Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt
Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Dan Udrea: Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Istvan Kovacs,  mai bun decât Premier League

Theodor Jumătate: Istvan Kovacs, mai bun decât Premier League

Istvan Kovacs, parte din rețea

Dan Udrea: Istvan Kovacs, parte din rețea

Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest <span>-</span> Bucharest
Trebuie schimbate  regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din <span>play-off.</span> E bătaie de joc!
Unde începe și unde se termină frica

Dan Udrea: Unde începe și unde se termină frica

Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Theodor Jumătate: Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Habemus  arbitru de finală?

Cristian Geambașu: Habemus arbitru de finală?

Dezbaterea:  fără sport, dar cu ultrași

Dan Udrea: Dezbaterea: fără sport, dar cu ultrași

Donnarumma le poate împlini visul

Theodor Jumătate: Donnarumma le poate împlini visul

Stadioanele din  Liga Campionilor Deficitului

Radu Naum: Stadioanele din Liga Campionilor Deficitului

Top stiri din sport
„Suntem în negocieri”  Tiago Goncalves, mai aproape de   Bulgaria,  decât de România: „Există interes” » Cât a oferit Rapid pentru portughez
Superliga
12:21

Parma, modelul Chivu  Analiză GOLAZO.ro.   Cum a reușit un antrenor debutant să salveze  în 100 de zile o echipă prăbușită
Campionate
08:51

„Ai face bine să te rogi”  Jucătorii lui Manchester United, șocați după ce au auzit mesajul lui Ruben Amorim pentru   Garnacho
Campionate
09:45

 „Era mai bine la Rapid”  Măldărășanu a ales Hermannstadt, deși finanțatorul sibienilor   l-a îndemnat să facă pasul  spre Giulești
Superliga
09:42

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
28.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %