Andrey Rublev, unul dintre jucătorii cu o evoluție foarte bună în 2021, a părăsit în mod surprinzător turneul de la Roland Garros încă din runda inaugurală. Cap de serie numărul șapte, rusul reușise în acest sezon chiar și o victorie împotriva lui Rafael Nadal pe zgură (la Monte Carlo).

Andrey RublevFoto: Anne-Christine POUJOULAT / AFP / Profimedia

Jan-Lennard Struff (42 ATP) a oferit surpriza zilei de la Paris: l-a eliminat pe Rublev. A fost 6-3, 7-6(6), 4-6, 3-6, 6-4 pentru german după un meci de trei ore și 46 de minute.

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 30 mai - 13 iunie, are premii totale în valoare de €34.367.215, iar aceasta este ediția cu numărul 125. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 13 ori câștigător la Paris).