​Irina Bara, locul 122 WTA, a obţinut, vineri, pentru a doua oară în carieră calificarea pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros.

Irina BaraFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Bara, cap de serie numărul 14, a învins-o, în turul al treilea al calificărilor, cu scorul de 7-5, 6-2, pe Magdalena Frech, locul 153 WTA, după un meci de două ore şi şapte minute, informează News.ro.

De știut:

  • Bara şi-a asigurat un premiu de 60.000 de euro şi 40 de puncte WTA.
  • Jucătoarea română este pentru a doua oară consecutiv pe tabloul principal. Anul trecut, ea a atins turul al treilea, tot după ce a evoluat în calificări.

  • La actuala ediţie, şapte jucătoare din România au evoluat în calificări, Laura Ioana Paar, eliminată în primul tur, Gabriela Talabă, Gabriela Ruse, Alexandra Dulgheru, eliminate în turul al doilea, Jaqueline Cristian, Monica Niculescu, eliminate în turul al treilea, şi Irina Bara.

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 30 mai - 13 iunie, are premii totale în valoare de €34.367.215, iar aceasta este ediția cu numărul 125. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 13 ori câștigător la Paris).