Până la startul meciurilor de pe tablourile principale de la Roland Garros au mai rămas doar câteva zile. Serena Williams trage tare la antrenamente, dar munca este combinată și cu distracția.

Serena WilliamsFoto: Independent Photo Agency Srl / Alamy / Alamy / Profimedia

Sportiva americană și Patrick Mouratoglou, antrenorul ei, s-au amuzat după ce fosta lideră a ierarhiei mondiale a lovit puternic o minge după un smash, iar aceasta l-a derutat puțin pe Ruben, fizioterapeutul echipei.

Pe 30 mai vor debuta partidele de la Roland Garros, iar Serena este văzută drept a cincea favorită la câștigarea competiției pariziene.

Serena a jucat puțin pe zgură

Fostă lideră mondială, Serena a jucat la două turnee în actualul sezon de zgură: a ieșit prematur și de la Roma și de la Parma (la Madrid nu a participat, cunoscută fiind relația rece pe care o are cu Ion Țiriac).

Înainte de participarea la Roland Garros (30 mai - 13 iunie), Serena are trei meciuri jucate pe zgură: două înfrângeri (cu Podoroska și Siniakova) și o victorie (cu Lisa Pigato, 572 WTA).

Lista favoritelor de la Roland Garros după retragerea Simonei Halep

Cum se distrează Serena și antrenorul ei: