A câștigat al zecelea titlu la Roma după o finală electrizantă contra lui Novak Djokovic, unul dintre marii săi rivali. Discursul lui Rafael Nadal nu s-a schimbat prea mult de-a lungul anilor, o declarație a ibericului din urmă cu 22 de ani stând mărturie în acest sens.

HotNews.roFoto: Hotnews

A câștigat un turneu rezervat copiilor, iar apoi a fost întrebat de reporter: Ce urmează pentru tine?

"Trebuie să mă antrenez. Cred că este un turneu important, dar câștigându-l nu înseamnă că voi ajunge un jucător bun. Așa că trebuie să mă antrenez în continuare și vom vedea" - Rafael Nadal, la vârsta de 13 ani.

La 22 de ani distanță, Rafa poate fi mulțumit: a ajuns unul dintre cei mai importanți jucători din istoria tenisului (și continuă să se antreneze la cel mai înalt nivel).

Duminică a cucerit pentru a zecea oară turneul de la Roma (record), iar titlurile Masters adunate în carieră sunt 36 (la egalitate cu Novak Djokovic).

De asemenea, tot la egalitate se află și atunci când vorbim despre Grand Slam-uri: are 20, la fel precum Roger Federer.

BIG 3, titluri importante în carieră:

Secretul succesului pentru un copil de 13 ani:

Aici poți vedea un rezumat al finalei dintre Nadal și Djokovic de la Roma: