Simona Halep și tenisul în perioada pandemiei: "Este greu să fii într-o bulă în fiecare săptămână"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Joi, 29 aprilie 2021, 13:43 Sport | Tenis


Simona Halep
Foto: DAVID GRAY / AFP / Profimedia
Simona Halep, locul 3 WTA, a subliniat joi, în cursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Madrid, că nu este "deloc uşor" să participi la competiţii în această perioadă dificilă, în care sunt impuse numeroase restricţii din cauza pandemiei de coronavirus, dar este foarte mulţumită că turneele se pot desfăşura chiar şi în aceste condiţii, informează Agerpres.

"Da, nu este deloc uşor. Este greu să fii într-o bulă în fiecare săptămână. Dar trebuie să fim recunoscători pentru faptul că se desfăşoară aceste turnee. De fapt, este un privilegiu să joci în aceste vremuri, în aceste momente grele prin care trecem", a declarat Halep.

"Cred că tuturor le este puţin mai greu să rămână la hotel. Dar este în regulă. Cred că se va reveni la normal în curând. Au trecut câţiva ani de când nu am simţit presiune, presiune negativă. Însă în aceste vremuri este cam greu să stai în hotel şi să vii doar pe teren. Nu te poţi relaxa în oraş, aşa cum am făcut-o înainte. Dar da, aşa cum am spus, este un privilegiu să putem juca aceste turnee mari. Aici va fi cam aglomerat, după cum am auzit. Va fi frumos. Indiferent de condiţii, aici este foarte bine", a mai spus jucătoarea română.

Simona Halep, în vârstă de 29 ani, speră să cucerească al treilea său titlu pe zgura de la Madrid, unde s-a mai impus la ediţiile din 2016 şi 2017. Ea va debuta la turneul organizat de Ion Ţiriac împotriva unei jucătoare spaniole, Sara Sorribes Tormo (24 ani, 46 WTA), pe care a învins-o anul trecut în primul tur la Roland Garros, cu 6-4, 6-0.

S-ar putea să te mai intereseze și:

FOTO Simona Halep, antrenament cu zâmbetul pe buze înaintea turneului de la Madrid

Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la Madrid - Adversare de top








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1358 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    sa fiti recunoscatori.. (Joi, 29 aprilie 2021, 13:51)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. ca daca dadea virusu mai tare, acum erati la pus de faianta, sape si tencuieli.
    hai cu valu 7, sa va vedem la incarcat brichete si reparat umbrele!
  • +4 (4 voturi)    
    De fapt Simo a spus ca ii e greu sa fie Bula (Joi, 29 aprilie 2021, 14:06)

    Susufler0 [utilizator]

    in fiecare saptamana ! Si d-apai cum sa nu aiba dreptate cand declara dupa ce a zvantat-o Sabalenka ca este multumita de jocul ei, ca a jucat foarte bine !!!!
    A doua zi cea care-o topise cu 6-3, 6-2 a pierdut doua seturi cu 6-0, 6-3 la Barty.

    PS Deci Simo e in bula ei, de acolo nu o scoate nimeni !
  • +4 (4 voturi)    
    SH in bubble sportiva eterna (Joi, 29 aprilie 2021, 14:38)

    Plagarus [utilizator]

    Regina noastra este invincibila dupa orice infrangere.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by