​Bianca Andreescu nu va reveni în circuitul WTA nici nu ocazia turneului de la Madrid, debutul în sezonul de zgură urmând să fie încă o dată amânat.

Bianca AndreescuFoto: MATTHEW STOCKMAN / Getty images / Profimedia

Locul 6 WTA, Andreescu ar fi trebuit să participe la competiția patronată de Ion Țiriac, dar a anunțat că a fost testată pozitiv la Covid-19 la Madrid.

"După ce am fost testată negativ de două ori înaintea zborului către Madrid, din păcate am fost informată că am fost testată pozitiv cu Covid-19 la sosire, astfel că nu voi juca la Madrid Open" - Bianca Andreescu, pe contul personal de Twitter.

"Mă odihnesc şi respect în continuare protocolul medical şi de siguranţă. Abia aştept să revin pe teren cât mai curând", a adăugat sportiva care reprezintă Canada.

Ce turnee imporante urmează în circuitul WTA:

  • Madrid - Mutua Open (29 aprilie - 8 mai), categorie WTA 1000.

  • Roma - Internazionali BNL D'Italia (10 mai - 16 mai), categorie WTA 1000.

  • Paris - Roland Garros (30 mai - 13 iunie), Grand Slam.