Benoit Paire, tenismen în vârstă de 31 de ani, a fost exclus din selecționata Franței pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo după derapajele manifestate atât pe teren, cât și în afara acestuia.

Benoit PaireFoto: wimbledon.com

„Ținându-se cont de repetarea comportamentului profund deplasat al lui Benoit Paire”, la propunerea lui Nicolas Escude şi după discuţii şi cu Sebastien Grisjean, căpitanul echipei de Cupa David a Franţei, Federaţia Franceză de Tenis (FFT) a decis ca tenismenul să fie exclus “de la posibila selecţionare" pentru JO.

Federaţia menţionează că Paire a avut “un comportament nesportiv” atât pe teren (scuipat, injurii) cât şi în afara terenului (reacţie nepotrivită în social media) la meciul cu argentinianul Francisco Cerundolo de la turneul de la Buenos Aires, în data de 4 martie.

Comitetul de Etică al federaţiei franceze a fost sesizat după acest incident, ţinându-se cont şi de faptul că sportivul a mai avut un astfel de comportament. Însă sportivul şi-a cerut scuze printr-o scrisoare adresată comitetului şi nu a fost sancţionat atunci.

La jumătatea lunii martie, Benoit Paire mai șoca cu o declarație: „Vin, iau nişte bani şi plec la următorul turneu. Îmi fac treaba. Ceea ce este surprinzător în circuitul actual e faptul că există multe beneficii de pierdut.

Dacă tu câştigi un turneu ATP 250, nu iei mai mult de 30.000 de dolari (n.r. - 25.000 de euro). Eu, cu un (n.r. - exceptare de la prima manşă), am luat 10.000 (n.r. - 8.400 de euro) de fiecare dată, pierzând direct. De ce să te zbaţi ca un nebun pentru a câştiga doar un pic mai mult?".

Pe 11 aprilie, după meciul cu australianul Jordan Thompson, de la Monte Carlo, Paire a recidivat în conferinţa de presă, prin declaraţii care “nu sunt conforme eticii sportului şi valorilor tenisului”.

„Toți spun că e vorba de Monte Carlo, dar jucăm într-o atmosferă dezolantă. Circuitul ATP a devenit putred, astfel că nu îmi pasă dacă pierd sau câștig, nu mai simt nimic. Am luat 12.000 de euro, am stat într-o cameră drăguță de hotel, apoi mă duc acasă", declarase Benoit Paire după meciul pierdut în runda inaugurală de la Monte Carlo.

Federaţia franceză a ajuns de această dată la concluzia că jucătorul nu corespunde exigenţelor participării la JO din punct de vedere etic.

„Benoit Paire este exclus de pe viitoarea listă a jucătorilor şi jucătoarelor care vor reprezenta FFT şi Franţa în această vară la Tokyo. Comportamentul său profund deplasat încă de la începutul anului aduce atingere gravă valorilor sportului, imaginii tenisului şi este total incompatibil cu spiritul olimpic”, a declarat preşedintele federaţiei, Gilles Moretton.