Sezonul european de zgură bate la ușă, iar primul turneu important va debuta săptămâna viitoare, la Stuttgart. Campioana de la Roland Garros a spus pas, retragerea fiind una de ultim moment.

Iga SwiatekFoto: DAVID GRAY / AFP / Profimedia

Iga Swiatek a anunțat, luni, că nu va participa la turneul de la Stuttgart și că va debuta în sezonul european de zgură direct la Madrid, la competiția patronată de Ion Țiriac.

Locul 19 WTA, poloneza va juca în acest sezon la Madrid și Roma înainte de a încerca să-și apere titlul cucerit la Roland Garros în 2020.

''Din păcate nu voi juca la Stuttgart în acest an. Nu a fost o decizie uşoară, dar după mai multe discuţii am decis că am nevoie de mai mult timp să mă pregătesc adecvat pentru turneele de la Madrid, Roma şi Paris'', a precizat Iga Swiatek într-un comunicat de presă.

Swiatek a jucat ultima dată la Miami (WTA 1000), turneu unde a fost eliminată în turul al treilea.

Programul turneelor importante de pe zgură:

  • Stuttgart - Porsche Tennis Grand Prix (19-25 aprilie), categorie WTA 500, indoor.
  • Madrid - Mutua Open (29 aprilie - 8 mai), categorie WTA 1000.
  • Roma - Internazionali BNL D'Italia (10 mai - 16 mai), categorie WTA 1000).