ATP: Pablo Carreno-Busta, campion la Marbella / Lorenzo Sonego a câștigat turneul de la Cagliari

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Duminică, 11 aprilie 2021, 18:05 Sport | Tenis


Pablo Carreno Busta
Foto: Martin BUREAU / AFP / Profimedia
Pablo Carreno-Busta (15 ATP) și-a respectat statutul de principal favorit și a câștigat al cincilea titlu al carierei, după ce s-a impus la Marbella. Tot duminică, Lorenzo Sonego (34 ATP) și-a trecut în palmares trofeul de la Cagliari.

Carreno-Busta a avut nevoie de două ore și 22 de minute pentru a-l învinge pe Jaume Munar (Spania, 95 ATP), scor 6-1, 2-6, 6-4.

Pablo a mai câștigat turneele de la Winston-Salem, Moscova (2016), Estoril (2017) și Chengdu (2019).

Pablo Carreno-Busta a câștigat 250 de puncte în clasamentul ATP (va urca până pe locul 12) și un premiu în valoare de 40.000 de euro, în timp ce Munar va primi 150 de puncte (salt de 14 poziții, până pe 81) și 28.750 de euro.

Lorenzo Sonego (cap de serie nr. 3) l-a învins pe sârbul Laslo Djere (57 ATP), scor 2-6, 7-6(5), 6-4, după trei ore de joc. Italianul a câștigat și proba de dublu, alături de Andrea Vavassori.

Sonego, primul italian câștigător al unui titlu ATP "pe teren propriu" după 15 ani, mai are în palmares titlul de la Antalya (2019).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



















1064 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by