La o zi după anunțul împăcării, Gael Monfils a cerut-o în căsătorie pe Elina Svitolina. La jumătatea lunii februarie, cei doi anunțau că o iau pe drumuri diferite.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pe 20 februarie, Gael Monfils anunța pe Instagram despărțirea de Elina Svitolina. Cei doi nu au putut sta mult timp departe unul de altul, iar pe 3 aprilie s-au afișat din nou împreună.

Cei doi și-au reactivat canalul comun de instagram și au plecat într-o ”călătorie”, cu Gael la volanul unui puternic Lamborghini.

Mesajul Svitolinei de sâmbătă de pe Instagram "Acasă este acolo unde este inima ta", a căpătat și mai mult sens după ce Gael a cerut-o în căsătorie pe ucraineancă.

Elina a acceptat, iar nunta va avea loc în iulie. Cei doi formează un cuplu din anul 2019.