Bianca Andreescu a fost nevoită să abandoneze în finala Turneului de la Miami, la 6-3 și 4-0 pentru Ashleigh Barty. Abdul Sillah, preparatorul ei fizic, a sfătuit-o pe canadiancă să facă asta, cu toate că ea ar fi vrut să continue.

Bianca Andreescu, cu ochii in lacrimiFoto: Captura YouTube

Bianca a decis să renunțe după apariția unei probleme la gleznă în timpul finalei. Ea căzuse cu câteva momente înainte să abandoneze.

Canadianca a avut probleme încă de la Turneul Campioanelor din 2019. De atunci, Andreescu a jucat foarte puține meciuri și era prima ei finală după dificultățile de ordin fizic apărute acum aproximativ doi ani.

Ulterior finalei, canadianca a explicat că a decis să abandoneze la sfaturile preparatorului ei fizic, Abdul Sillah.

„Chiar nu îmi doream să mă opresc, dar Abdul, preparatorul meu fizic, practic m-a salvat de mine însămi. Am mai trecut prin asta, încercând să mă forțez până în punctul în care am înrăutățit situația. I-am spus că nu vreau să abandonez, dar am avut încredere în el. Știam că este decizia cea bună.", a declarat Bianca Andreescu, potrivit Eurosport.

Canadianca care va urca acum până pe locul 6 WTA a ținut să le trasmită un mesaj urmăritorilor ei.

„Fanii sunt deosebiți. A fost grozav să fim aici. Vă mulțumesc că m-ați sprijinit pe toată durata turneului (...) Pentru mine, să mă ridic din nou pe picioarele mele nu a fost deloc ușor, dar am continuat să-mi rămân fidelă mie însumi. Dacă ar fi să vă dau un sfat, ar fi doar să țineți capul în sus și să credeți în voi", a conchis Bianca Andreescu.

Preparatorul actual al Biancăi, Abdul Sillah, a pregătit jucătoare de mare valoare din circuitul WTA. În urmă cu 15 ani, a lucrat cu Serena Williams, iar în 2016 s-a alăturat staff-ului lui Sloane Stephens.

În 2018, a lucrat cu Naomi Osaka, pentru ca acum să o pregătească pe Bianca Andreescu.