Ashleigh Barty și-a apărat titlul de campioană la Miami, după ce a dominat finala disputată împotriva Biancăi Andreescu. Condusă cu 6-3, 4-0, jucătoarea care reprezintă Canada nu a mai putut continua partida (a acuzat dureri la gleznă) și a abandonat.

Ashleigh BartyFoto: MATTHEW STOCKMAN / Getty images / Profimedia

De știut:

  • Ashleigh Barty are zece titluri în palmares: Miami, Yarra Valley Classic (2021), Adelaide (2020), Miami, Roland Garros, Birmingham, Turneul Campioanelor (2019), Nottingham, Zhuhai (2018) și Kuala Lumpur (2017).

  • În urma acestui succes, Ashleigh Barty a acumulat 9.186 puncte în clasamentul WTA și ocupă prima poziție. Australianca este urmată de japoneza Naomi Osaka (7.985) și de românca Simona Halep (6.930).
  • Pe parcursul turneului, Barty a mai trecut de Kucova, Ostapenko, Azarenka, Sabalenka și Svitolina.
  • Pentru Bianca, acesta este primul rezultat notabil obținut după accidentarea suferită la Turneul Campioanelor (ediția din 2019). Jucătoarea de origine română va urca trei poziții în ierarhia mondială: va ocupa locul 6.

Cele mai importante momente ale finalei dintre Barty și Andreescu:

Setul II

Bianca Andreescu nu mai poate continua partida - Ashleigh Barty și-a apărat titlul.

4-0 Barty a jucat excelent pe toată durata partidei. Încă un game câștigat.

Bianca Andreescu cere timeout medical.

3-0 Ashleigh Barty demonstrează că are un arsenal bogat de lovituri și se impune din nou la retur.

2-0 Barty defilează în aceste momente, Bianca nu are răspuns.

1-0 Bianca face prea multe erori (trei consecutive, inclusiv o dublă greșeală) și Barty mai face un break.

Setul I

6-3 Chiar dacă Bianca a pus probleme la retur, Ashleigh își păstrează calmul și închide setul.

5-3 Andreescu câștigă fără emoții la serviciu, dar urmează un game care poate fi decisiv.

5-2 Barty consolidează break-ul. Andreescu va servi pentru a rămâne în set.

4-2 Barty fructifică a treia minge de break din game și se distanțează din nou.

3-2 Andreescu recuperează break-ul.

3-1 Primul game reușit pentru Bianca. Jucătoarea din Canada punctează pe tabelă.

3-0 Început foarte bun de partidă pentru Barty. Jucătoarea aflată în fruntea ierarhiei WTA servește excelent.

2-0 Break pentru Barty.

1-0 Meciul a început. Barty a câștigat primul game de serviciu (a avut și doi ași).