Un record vechi de 16 ani va ajunge la sfârșit începând cu turneul ATP 1000 de la Miami. Este vorba despre prezența ”Big 3” la turneele Masters, unde erau până acum nelipsiți.

HotNews.roFoto: Hotnews

După anunțul de forfait al lui Roger Federer la turneul de la Miami, Rafa Nadal a anunțat și el la jumătatea lui martie că nu va participa la turneu. Elvețianul va pune mai mult accent pe antrenamente, în timp ce despre iberic nu se știe exact când îl vom vedea din nou pe teren.

Ultimul component al ”Big 3”, Novak Djokovic, a anunțat vineri seară prin intermediul rețelelor de socializare că nu va călători la Miami. Sârbul a invocat ”păstrarea unui echilibru între timpul petrecut la turnee și cel petrecut acasă”.

Astfel, un record ce datează din 2005 se va nărui. De la turneul Indian Wells din 2005 și până acum, cel puțin un membru al ”Big 3” a fost prezent pe teren la turneele Masters 1000. Vorbim aici despre 138 de competiții Masters consecutive care i-au avut ca participanți pe Nadal, Federer sau Djokovic.

Rămâne de văzut cine va fi încoronat campion la Miami în lipsa celor mai importanți jucători ai acestei ere. Totuși, la turneul de la Miami vor participa nume importante: Daniil Medvedev (locul 2 ATP), Stefanos Tsisipas (locul 5 ATP) sau Alexander Zverev (locul 7 ATP).

Miami Open a avea loc între 23 martie şi 4 aprilie 2021.