Rafael Nadal a anunțat că își amână revenirea în circuitul ATP, problemele de la spate împiedicându-l să fie la 100% din punct de vedere fizic. Ibericul a precizat că va rata încă un turneu important din sezonul în curs, după ce a declarat forfait și de la Rotterdam și Acapulco.

Rafael NadalFoto: James Gourley / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aflat (încă) pe locul doi mondial (va fi depășit de săptămâna viitoare de Daniil Medvedev), Nadal i-a anunțat pe organizatorii de la Dubai (ATP 500) că nu se va afla la start. Competiția are loc în perioada 14-20 martie 2021.

Ultimul meci oficial disputat de Rafa a fost cel din sferturile de la Australian Open, acolo unde a fost învins de Stefanos Tsitsipas cu toate că a condus la un moment dat cu 2-0 la seturi.

În vârstă de 34 de ani, Nadal va reveni cel mai probabil în circuitul ATP cu ocazia turneului Masters de la Miami (24 martie - 4 aprilie).

"Mulţumesc DDF Tennis pentru invitaţia wild card care mi-a fost trimisă. Ne-am gândit serios la participare, dar nu cred că sunt pregătit să joc. Mulţumerc din nou pentru invitaţie şi succes în organizarea turneului. Şi îi mulţumesc în mod special directorului turneului, Salah Talak, pentru că sunt conştient de eforturile sale de a asigura primirea fără probleme la Dubai în perioada acestei pandemiii fără precedent şi în aceste vremuri dificile" - Rafael Nadal, pe Twitter.