Elina Svitolina (principala favorită a competiției de categorie WTA 1000) a părăsit turneul de la Dubai în turul al doilea, jucătoarea din Ucraina fiind învinsă de o adversară în vârstă de 35 de ani.

Svetlana Kuznetsova (41 WTA) trăiește o a doua tinerețe în tenisul mondial, rusoaica de 35 de ani (va împlini 36 pe 27 iunie) reușind să producă marea surpriză a competiției.
Dublă câștigătoare de Grand Slam "în tinerețe" (US Open 2004 și Roland Garros 2009), Kuznetsova i-a făcut viața grea Svitolinei.
După ce a câștigat primul set cu 6-2, Svitolina a cedat pas cu pas teren în fața unei adversare cu atât de multă experiență.
Svetlana i-a citit tot mai bine jocul Elinei, a dus partida în coordonatele dorite de ea, iar următoarele două seturi i-au revenit: 6-4, 6-1. Meciul de mare luptă a durat o oră și 52 de minute.
S-au mai disputat marți la Dubai:
A. Potapova - M. Keys 6-4, 6-3
B. Bencic - V. Kudermetova 6-4, 5-7, 6-4
Ka. Pliskova - A. Sevastova 6-3, 6-7(5), 6-2
C. Gauff - M. Vondrousova 3-6, 6-0, 6-4
T. Martincova - K. Bertens 6-1, 6-4
J. Pegula - K. Mladenovic 6-1, 6-2
A. Sabalenka - A. Cornet 6-2, 6-4
A. Kontaveit - S. Cîrstea 6-4, 7-5
C. Garcia - M. Trevisan 6-2, 6-4
B. Krejcikova - J. Ostapenko 6-3, 6-1
E. Mertens - S. Rogers 6-3, 6-3
I. Swiatek - M. Doi 6-2, 6-4
Turneul de la Dubai se dispută pe hard, între 7-13 martie 2021, iar premiile totale sunt în valoare de $1.835.490.