Aventura Anei Bogdan la turneul de la Dubai s-a oprit în turul întâi, fază a competiției WTA 1000 unde sportiva noastră a cedat în două seturi meciul cu Marketa Vondrousova.

Ana BogdanFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cap de serie numărul 12 la Dubai și fostă finalistă la Roland Garros (în 2019), jucătoarea din Cehia a avut câștig de cauză în două seturi, scor 6-4, 6-4.

Primul set a fost unul cu multe erori în game-urile de serviciu (au fost în total 5 break-uri), diferența făcându-se la nivel de concentrare în momentele importante (6-4).

Nici debutul setului al doilea nu a fost unul prea bun pentru Ana (101 WTA): și-a cedat serviciul în chiar primul game. Cu toate că a dat semne de revenire (a restabilit egalitatea la doi), Bogdan nu a putut menține prea mult un nivel ridicat, iar Marketa a profitat imediat.

Vondrousova s-a impus cu un dublu 6-4, iar calificarea în turul al doilea a venit după un meci de o oră și 33 de minute.

După retragerea Simonei Halep, principala favorită a competiției de la Dubai este Elina Svitolina. De asemenea, lista absențelor de seamă este completată de Ashleigh Barty (1 WTA) și Naomi Osaka (2 WTA).

Turneul de la Dubai se dispută pe hard, între 7-13 martie 2021, iar premiile totale sunt în valoare de $1.835.490.