Spectatorii, absenţi începând de sâmbătă, vor putea să asiste la meciurile Openului Australiei la tenis începând de joi, într-un număr maxim de 7.477 de persoane pe sesiune, au anunţat miercuri organizatorii turneului de Grand Slam de la Antipozi, citaţi de AFP.

Australian Open, logoFoto: ausopen.com

"Vom primi din nou publicul la Melbourne Park de mâine (joi), cu o prezenţă maximă de 7.477 pe sesiune", precizează responsabilii competiţiei de la Antipozi într-un comunicat postat pe Twitter, subliniind că acest număr reprezintă "aproximativ 50 la sută" din capacitatea arenei Rod Laver, care va găzdui meciurile principale.

Acest anunţ este urmarea deciziei autorităţilor sanitare din statul Victoria de a ridica restricţiile impuse pentru combaterea răspândirii coronavirusului, începând cu miezul nopţii de miercuri, informează Agerpres.

Accesul spectatorilor la meciurile de la Australian Open 2021 a fost interzis sâmbătă, după apariţia unui mic focar al variantei britanice a coronavirusului, iar autorităţile din Victoria nu au raportat noi cazuri de infectare la nivel local în cursul zilei de miercuri.

Organizatorii competiţiei de la Melbourne ţin foarte mult ca fanii să se întoarcă, după ce au cheltuit o sumă imensă pentru ca turneul să se poată desfăşura, inclusiv circa 40 milioane de dolari australieni pentru plasarea în carantină timp de 14 zile a jucătorilor veniţi din străinătate.

Miercuri dimineaţa, chiar înaintea anunţului autorităţilor, biletele au fost deja puse în vânzare, fiind încă disponibile inclusiv câteva locuri pentru finala masculină de duminică, de pe Rod Laver Arena, la preţul de 550 de dolari australieni fiecare, conform Reuters.