​S-au întâlnit de două ori până acum, de fiecare dată pe zgura pariziană, iar victoriile au fost împărțite. Iga Swiatek și Simona Halep se vor duela încă o dată la nivel înalt: optimile de la Australian Open.

Iga SwiatekFoto: DAVID GRAY / AFP / Profimedia

Ce spune despre meciul contra Simonei

"O să joc cât pot de bine împotriva Simonei, doar la asta mă concentrez, la partida următoare. Nu m-am uitat pe tablou, nu am vrut să pun presiune sau să am aşteptări. Am zis că o voi lua meci cu meci.

Cred că acum meciul cu Halep va fi diferit. Ea e o jucătoare grozavă, o mare campioană. Chiar dacă am câştigat meciul anterior şi am învins la Roland Garros, nu mă consider favorită. Doar joc împotriva Simonei.

O să îmi spun că nu am nimic de pierdut şi o să încerc să fac tot ce pot. Cred că la Roland Garros am jucat perfect, va fi greu să fiu în acea formă. Va fi o partidă foarte grea" - Iga Swiatek, la conferinţa de presă, conform Eurosport.ro.

Presiunea de a fi câștigătoare de Grand Slam

"Mă simt mult mai bine decât săptămâna trecută. Atunci aveam aşteptări mari şi nu am ştiut să gestionez presiunea generată de faptul că sunt câştigătoare de Grand Slam. Mi-am învăţat lecţia. Abordez meciurile diferit, am uitat că am câştigat la Roland Garros. Aici e alt turneu şi trebuie să mă concentrez pe fiecare partidă individual" - Iga Swiatek.

Despre cum se simte la Melbourne

"Mă simt foarte bine la Melbourne, mai bine decât la New York. Evident, zgura e suprafaţa mea favorită, dar nu avem atât de multe turnee şi a trebuit să mă adaptez.

Petrecem atât de multe luni pe hard, încât pot spune că în curând e posibil ca asta să devină suprafaţa mea favorită", a mai precizat Swiatek.

Halep vs Swiatek:

2020, Roland Garros: 6-1, 6-2 pentru Swiatek

2019, Roland Garros: 6-1, 6-0 pentru Halep

Feminin, turul III, s-au disputat vineri:

Su-Wei Hsieh - Sara Errani 6-4, 2-6, 7-5

Marketa Vondrousova (19) - Sorana Cirstea 6-2, 6-4

Garbine Muguruza (14) - Zarina Diyas 6-1, 6-1

Naomi Osaka (3) - Ons Jabeur (27) 6-3, 6-2

Aryna Sabalenka (7) - Ann Li 6-3, 6-1

Serena Williams (10) - Anastasia Potapova 7-6(5), 6-2

Simona Halep (2) - Veronika Kudermetova 6-1, 6-3

Iga Swiatek (15) - Fiona Ferro 6-4, 6-3

Optimi (meciuri care se știu deja), pe partea inferioară a tabloului de la AO:

Hsieh vs Vondrousova (19)

Muguruza (14) vs Osaka (3)

Sabalenka (7) vs Serena Williams (10)

Swiatek (15) vs Halep (2).

Simona Halep, pentru a șasea oară în optimi la Australian Open (Victorie scurtă, 6-1, 6-3, cu Veronika Kudermetova)

Ce a mulțumit-o pe Simona Halep după meciul care a dus-o în optimi - Ce spune despre un posibil duel cu Swiatek