Aventura Soranei Cîrstea la Australian Open s-a oprit în turul al treilea, sportiva noastră fiind învinsă de Marketa Vondrousova (20 WTA), scor 6-4, 6-2. La finalul duelului, sportiva noastră a tras concluziile și a explicat ceea ce a făcut greșit în meciul cu finalista de la Roland Garros din 2019.

Sorana CirsteaFoto: Brandon MALONE / AFP / Profimedia

Ce a spus Sorana

"Am început cam greu meciul, am făcut multe greșeli, am simțit că meciul a fost în mâna mea, dar nu am reușit să câștig momentele importante, aici s-a făcut diferența.

La 4-4 am avut câteva mingi pentru game, la 5-4 pentru ea am avut minge de break, cred că aici s-a jucat pentru că începusem deja să mă simt mai bine pe teren, dar nu am reușit să iau setul doi și acolo s-a terminat meciul" - Sorana Cîrstea pentru Eurosport.ro.

Crede că a făcut progrese evidente

"Cred că joc mult mai bine, am progresat, sunt pe un drum ascendent, îmi pare rău că n-am reușit să-mi fructific șansele astăzi, însă clar a fost o călătorie pozitivă, de pe care pot să construiesc foarte mult", a concluzionat Sorana Cîrstea.

De știut:

  • Cea mai importantă performanță a Soranei (68 WTA) la Melbourne rămâne calificarea în turul 4, la ediția din 2017. În turul trei (acolo unde s-a oprit în acest an) a mai ajuns în 2012 și 2013.
  • Pentru prezența în turul al treilea, Sorana Cîrstea va primi $165.228 și 130 de puncte în ierarhia WTA de simplu.

  • În turul următor, Vondrousova (20 WTA) se va duela cu Su-Wei Hsieh (Taiwan, 71 WTA).