Jocul Soranei Cîrstea nu s-a mai aflat la același nivel ca în turul precedent (a trecut de Petra Kvitova), românca a comis prea multe erori neforțate (38) în fața Marketei Vondrousova și a fost eliminată de la Australian Open, după un meci care a durat o oră și 25 de minute. Jucătoarea din Cehia s-a impus cu 6-2, 6-4 și s-a calificat în optimile competiției de la Melbourne.

Sorana CirsteaFoto: Brandon MALONE / AFP / Profimedia

De știut:

  • Cea mai importantă performanță a Soranei (68 WTA) la Melbourne rămâne calificarea în turul 4, la ediția din 2017. În turul trei (acolo unde s-a oprit în acest an) a mai ajuns în 2012 și 2013.
  • Pentru prezența în turul al treilea, Sorana Cîrstea va primi $165.228 și 130 de puncte în ierarhia WTA de simplu.

  • În turul următor, Vondrousova (20 WTA) se va duela cu Su-Wei Hsieh (Taiwan, 71 WTA).

Statistica partidei Cîrstea vs Vondrousova:

Ași: 0 - 1

Duble greșeli: 1 - 5

Lovituri câștigătoare: 19 - 19

Erori neforțate: 38 - 17

Puncte câștigate cu primul serviciu: 54% (26/48) - 76% (31/41)

Puncte de break câștigate: 1/3 - 4/9

Total puncte câștigate: 56 - 70

Durată meci: o oră și 25 de minute.

Desfășurarea partidei dintre Sorana Cîrstea și Marketa Vondrousova:

Setul II

4-6 Vondrousova prinde linia de fund, Sorana este surprinsă și lovește puternic în fileu. Forehand în lung de linie câștigător pentru Sorana (15-15). Sorana trimite o lovitură în colțul terenului, Vondrousova pare uimită, dar reluarea oficială îi dă dreptate româncei. Vondrousova pune o scurtă excelentă și o lobează pe Sorana. Dublă greșeală pentru Vondrousova (a cincea). Minge de rebreak. Incredibil - Sorana are în rachetă lovitura care îi poate aduce egalarea, dar lovește mult prea puternic voleul-drive (40-40). Smash-ul Soranei nu a prins terenul pentru câțiva milimetri... După un schimb spectaculos, Vondrousova se impune cu o lovitură în lung de linie.

4-5 Marketa pune probleme cu returul și închide punctul cu un voleu-drive. Sorana lovește puternic, Marketa scapă o lovitură în afara terenului. Smash dintr-o poziție foarte dificilă pentru Sorana! Este genul de lovitură care îi poate da multă încredere (30-15). Sorana se deplasează excelent în teren, dar ratează smash-ul de această dată. Rever prea lung al Marketei. Vondrousova returnează foarte bine, profită și de faptul că banda fileului a amortizat lovitura Soranei și egalează la 40. Mult mai precisă, Sorana închide punctul cu smash-ul. Sorana se lasă pe spate și ratează reverul. Serviciu la linie, Vondrousova nu se aștepta. Marketa o mai pasează o dată pe jucătoarea noastră. Serviciu bun, retur afară. Într-un moment foarte important, Sorana face prima ei dublă greșeală. Vondrousova ajunge la timp și mai reușește un passing. Sorana pune o scurtă bună și Marketa trimite în fileu. Sorana ratează din apropierea fileului... Minge de break. Sorana ratează lovitura în lung de linie, Marketa va servi pentru câștigarea partidei.

4-4 Sorana strânge pumnul, pare încrezătoare (a returnat bine). Retur fulgerător - 0:30. Un serviciu bun la mediană al cehoaicei. Marketa revine în game (30-30). Sorana controlează schimbul (18 lovituri) și Marketa clipește prima. Vondrousova face dublă greșeală și Sorana recuperează break-ul.

3-4 Sorana este insistentă și eroarea Marketei vine în cele din urmă. Serviciu bun, Sorana are nevoie de un game facil. Cîrstea lasă prea mult spațiu, Marketa profită instant și o pasează. Retur ratat al cehoaicei. Prea statică, Sorana trimite în fileu (30 de erori neforțate, 12 în dreptul adversarei). Game pentru Sorana.

2-4 Sorana profită pe serviciul secund și trimite lângă linie. O eroare a Marketei, Sorana poate forța un rebreak (0-30). Vondrousova trimite lung, Sorana este incomodată și ratează forehand-ul. Cîrstea lovește cu rama, mingea aterizează în terenul cehoaicei, dar Marketa îndeplinește o simplă formalitate cu smash-ul. Dintr-o poziție favorabilă (lângă fileu), Sorana ratează voleul și mingea se oprește în bandă. Nici reverul Marketei nu este mai inspirat: game-ul se prelungește. Sorana este prea agresivă, nu pregătește bine returul și ratează o ocazie importantă. Se joacă de o oră. Scurtă neinspirată a Soranei, Vondrousova se distanțează din nou.

2-3 Marketa mai trimite o dată mingea peste Sorana. Un atac mai bun al Soranei, după ce a construit foarte bine punctul. Sorana are încă timp să revină, dar trebuie să fie mai consistentă. Sorana trimite o lovitură de forehand în lung de linie care se oprește în colțul terenului. Sorana mai comite o eroare neforțată. Încă o lovitură superbă a Soranei, păcat că erorile sunt mai dese. Marketa se apără bine și Cîrstea greșește până la urmă. Marketa trimite în fileu. Sorana rămâne la un singur break în spatele adversarei.

1-3 Primul as al partidei. Retur excelent al Soranei, Marketa nu a avut răspuns. Sorana este prea aproape de fileu și nu mai poate ridica mingea. Scurta Soranei este previzibilă, Vondrousova ajunge fără probleme și o pasează. Sorana ajunge la scurtă, dar Marketa o lobează și își confirmă break-ul.

1-2 Ofensivă totală a Soranei, care nu mai așteaptă și urcă de fiecare dată la fileu (fără precizie deocamdată). Sorana trimite moale, dar Vondrousova comite o eroare necaracteristică. Încă o lovitură fără forță a Marketei. Sorana are 21 de erori neforțate, Marketa doar 9. Sorana construiește lovitură cu lovitură, dar ratează în momentul decisiv. Marketa face break-ul.

1-1 Retur bun, în corpul adversarei. Marketa servește foarte bine la exterior. Sorana ratează o lovitură și își leagă șireturile. Serviciu la linie, Sorana nu are nicio șansă. Un retur care îi pune probleme cehoaicei (40-30). Dar Marketa închide game-ul cu un forehand în lung de linie.

1-0 Cîrstea a revenit pe teren și va servi. Setul începe cu cel mai spectaculos schimb al partidei: Sorana se impune după 19 lovituri cu un smash. Încă o eroare a Soranei, poate va reușit să oprească robinetul în acest set. Sorana lovește de jos și trimite mult în afara terenului. Sorana urcă la fileu, dar trimite de fiecare dată pe direcția adversarei și Marketa este mai inspirată: o pasează cu o lovitură scurtă (două mingi de break). Prima este salvată. Rever superb al Soranei, mingea a aterizat pe linie. Sorana se întinde după o minge, dar nu ajunge suficient de rapid și mingea se oprește în bandă. Agresivă din nou, Sorana are mai mult succes de această dată: lobul Marketei a aterizat în spatele liniei de fund. Lovitură în lung de linie reușită de Sorana! Românca alternează momentele slabe cu unele foarte bune. Încă un atac la fileu al Soranei! Cîrstea închide game-ul după ce salvează trei mingi de break.

Sorana a mers la vestiare după primul set.

Setul I

2-6 Sorana pare să fi renunțat la acest set: retur fără vlagă. Un schimb mai reușit pentru româncă, atacul s-a oprit în colțul terenului. Sorana ajunge iar la o scurtă, intimidează din apropierea fileului și Vondrousova ratează lobul. Lovitura în cross a Soranei a ieșit puțin în afara terenului (lucru confirmat de reluarea oficială). Cât de bine plasează Sorana această lovitură (mingea a aterizat pe linie)! Minge de break. Sorana ratează mult prea ușor această ocazie. Cîrstea ajunge la fileu, dar Vondrousova este inspirată și o pasează obținând o minge de set. Sorana câștigă cel mai disputat punct al game-ului (rever bun, lângă linie). Serviciu bun la exterior. A 15-a eroare neforțată a Soranei (Marketa are doar 5) și setul se termină.

2-5 Un passing foarte bun de rever al Marketei. Eroare după eroare, Sorana rămâne în urmă. Serviciul este bun, dar continuarea este complet ratată: lovitură prea lungă (0-40). Un atac bun de această dată, Marketa ratează prima minge de break. Lovitura în lung de linie este ratată, Vondrousova se distanțează.

2-4 Încă o dublă greșeală a Marketei. Serviciul o scoate mult în exterior pe Sorana, Marketa are o misiune ușoară. A treia dublă greșeală (15-30). Sorana ratează dintr-o poziție avantajoasă. Vondrousova forțează pe reverul Soranei și eroarea vine. Încă o greșeală cu backhand-ul. Cehoaica își confirmă avantajul.

2-3 Sorana construiește bine punctul, își plimbă adversara și aceasta greșește. Forehand-ul Soranei iese mult afară. Marketa este foarte agresivă la retur și o surprinde pe Sorana (15-30). Superb! Sorana ajunge la timp la o scurtă și închide punctul cu un voleu-drive. Sorana ratează o lovitură și îi oferă prima minge de break adversarei. Cîrstea nu lasă mingea să cadă și ratează voleul.

2-2 Sorana returnează foarte bine, dar Vondrousova se întinde și trimite în spațiul lăsat liber de româncă. Marketa ajunge rapid la 40-0, Sorana nu a avut multe șanse în acest joc. Sorana face pasul în față și o pasează pe Marketa (40-15). Retur în fileu.

2-1 Marketa lovește prea puternic, mingea iese afară. Sorana urcă la fileu, dar Vondrousova este atentă și o pasează în cross. Serviciu incomod care îi pune probleme Marketei (retur în culoarul de dublu). O lovitură moale a cehoaicei, game bun pentru Sorana. Serviciu bun al Soranei.

1-1 Marketa începe cu o dublă greșeală primul game de serviciu. Sorana cere o analiză video, după o lovitură lungă a Marketei (mingea a prins la limită linia de fund). Sorana controlează schimbul de pe baseline, dar ratează forehand-ul decisiv. Serviciu puternic al Marketei, returul iese afară. Vondrousova trimite un slice care o incomodează pe Sorana și egalează.

1-0 Un prim serviciu bun al româncei, Marketa a returnat în fileu. Sorana atacă bine în exterior și forțează o eroare a adversarei. Marketa încearcă un retur agresiv, dar mingea se oprește în fileu. Vondrousova profită de un serviciu secund mai moale al Soranei și câștigă punctul cu un forehand în lung de linie. Ce atac al Soranei! Românca închide game-ul cu o lovitură în colțul terenului.

Partida a început cu Sorana la serviciu.

Marketa a câștigat tragerea la sorți și a ales să primească.

Sunt 18 grade Celsius la Melbourne..

Cele două jucătoare au intrat pe teren.​

Cîrstea vs Vondrousova

Titluri WTA: 1 - 1

Bani câștigați din tenis: $5,828,599 - $3,059,415

Cel mai bun loc ocupat: 21 - 14

Loc actual: 68 - 20

Vârstă: 30 - 21

Înălțime: 1.76m - 1.72m.