Propunerea care ar revoluționa tenisul feminin: Un fost lider WTA vine cu ideea - Cum ar afecta-o modificarea pe Simona Halep

de A.I.     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 10:50 Sport | Tenis


Amelie Mauresmo
Foto: Captura Instagram
Tenisul traversează o perioadă în care există multe propuneri pentru schimbarea regulamentelor în vigoare, fiind idei de totul felul care circulă în interiorul WTA și ATP. Dacă Novak Djokovic își dorește ca în circuitul masculin să se introducă regula meciurilor de tipul "cel mai bun din trei seturi" chiar și la Grand Slam-uri, pentru circuitul feminin există o propunere interesantă venită din partea unui fost lider mondial.

Nole vrea doar meciuri de "două din trei" la masculin chiar și la Grand Slam-uri, în timp ce Amelie Mauresmo, fostă lideră a WTA, a venit cu o propunere interesantă.

Franțuzoaica susține că WTA are nevoie să introducă meciuri de "trei din cinci" pentru a trece la "nivelul următor".

Pentru moment, Amelie consideră ca acest lucru să se întâmple doar în finalele de Grand Slam, iar apoi în funcție de rezultatele obținute să fie extins și la semifinale.

"O astfel de modificare ar duce tenisul feminin la un alt nivel", este de părere Amelie.

Franțuzoaica cunoaște destul de bine mersul și în circuitul masculin, ea fiind antrenoarea lui Andy Murray între 2014 și 2016. În acest moment ea lucrează alături de Lucas Pouille.

Adoptarea unei asemenea modificări nu ar produce o mare problemă pentru genul de jucătoare precum Simona Halep. Sportiva noastră are una dintre cele mai bune condiții fizice din circuitul mondial.

Ar putea fi însă unele probleme pentru genul de sportive care au o vârstă și care își doresc partide tot mai scurte - Serena Williams ar putea fi un exemplu în acest sens.

Amelie Mauresmo - Născută pe 5 iulie 1979, la Saint-Germain-en-Laye, Franța.

A ocupat locul 1 WTA la data de 13 septembrie 2004. A câștigat de-a lungul carierei două turnee de Grand Slam: Australian Open (2006) și Wimbledon (2006). A mai bifat două semifinale la US Open la edițiile din 2002 și 2006.

De asemenea, a cucerit și Fed Cup alături de naționala Franței în anul 2003. Are și o medalie de argint la Jocurile Olimpice, la ediția găzduită de Atena în 2004.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6490 vizualizari

  • -2 (14 voturi)    
    De acord! De acord! (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 11:04)

    Zapateado [utilizator]

    Să pună osul la muncă, fetele. Iar baietii să arate că sunt barbati, să ceara 4 seturi din 7.

    Am zis 4 seturi din 7? E cam putin. Mai bine 5 seturi din 11.
  • +1 (1 vot)    
    Lider sau lidera? (Duminică, 24 ianuarie 2021, 2:48)

    Godzillagrrr [utilizator]

    In titlu e « un fost lider » dar in articol devine « o fosta lidera ».

    Si in poza?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by