Australianca Ashleigh Barty, nr. 1 mondial al tenisului feminin, se va alătura starurilor Serena Williams, Simona Halep (nr. 2 WTA), Rafael Nadal şi Novak Djokovic în turneul demonstrativ de la Adelaide, programat la sfârşitul lunii ianuarie, au confirmat joi organizatorii evenimentului, citaţi de Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

La turneul de la Adelaide mai sunt invitaţi japoneza Naomi Osaka, austriacul Dominic Thiem, campionul de la US Open, şi italianul Jannik Sinner, informează Agerpres.

''A Day at the Drive'' va reuni opt dintre cei mai buni jucători din lume cu 67 de Grand Slam-uri câştigate în total şi se va disputa în două sesiuni, în faţa unui public de circa 4.000 de spectatori.

Evenimentul de la Adelaide va lansa sezonul de tenis din Australia şi va avea loc la Memorial Drive Tennis Centre pe 29 ianuarie.

Barty, 24 ani, nu a mai jucat un meci oficial din februarie 2020, an în care a renunţat să-ţi apere titlul la Roland Garros şi a sărit şi peste US Open în plină pandemie de coronavirus.

''Abia aştept să joc primul meu meci din 2021 la Adelaide. Am amintiri plăcute de la Adelaide International de anul trecut şi va fi grozav să revin aici pe teren cu prilejul '', a declarat Barty, care în 2020 a câştigat turneul WTA de la Adelaide.

Melbourne Park, gazda turneului Australian Open, amânat în acest an pentru perioada 8-21 februarie, va fi scena mai multor turnee de pregătire înainte de primul Grand Slam al anului începând cu 31 ianuarie.

Sute de jucători şi membri ai anturajelor lor se află într-o carantină obligatorie de 14 zile la Melbourne.

Craig Tiley, directorul turneului Australian Open, a precizat la începutul săptămânii că jucătorii de top au fost trimişi la Adelaide ca măsură organizatorică pentru a nu se depăşi limita de persoane în carantină la Melbourne, stabilită de autorităţile sanitare.

Decizia a provocat nemulţumirea jucătorilor aflaţi în izolare la Melbourne, care susţin că marile vedete au primit un tratament preferenţial din partea organizatorilor Australian Open.

''Sunt jucători de top în această lume şi regula mea generală este că dacă eşti la vârf, un campion de Grand Slam, atunci este doar în firea lucrurilor. Vei obţine o afacere mai bună'', a replicat Craig Tiley.