“Un test Covid-19 a avut rezultat pozitiv în cazul unui pasager al unui zbor charter de la Doha la Melbourne, care a sosit la ora 05.30, în 16 ianuarie. Pasagerul nu face parte din grupul de sportivi şi a fost testat negativ înainte de zbor. În avion s-au aflat 58 de persoane, inclusiv 25 de sportivi. Cu toţii sunt deja în hotelurile pentru carantină. Cei 25 de sportivi nu îşi vor putea părăsi camerele de hotel timp de 14 zile şi până când îşi vor da acordul medicii. Ei nu vor fi eligibili pentru a se antrena”, se arată pe contul de Twitter al Australian Open.
Australian Open: Încă 25 de sportivi în izolare / O persoană din avionul cu care s-au deplasat de la Doha la Melbourne, testată pozitiv
“Un test Covid-19 a avut rezultat pozitiv în cazul unui pasager al unui zbor charter de la Doha la Melbourne, care a sosit la ora 05.30, în 16 ianuarie. Pasagerul nu face parte din grupul de sportivi şi a fost testat negativ înainte de zbor. În avion s-au aflat 58 de persoane, inclusiv 25 de sportivi. Cu toţii sunt deja în hotelurile pentru carantină. Cei 25 de sportivi nu îşi vor putea părăsi camerele de hotel timp de 14 zile şi până când îşi vor da acordul medicii. Ei nu vor fi eligibili pentru a se antrena”, se arată pe contul de Twitter al Australian Open.

Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect
11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce
Sir Alex Ferguson, frica de singurătate, mintea care-ți joacă feste și întrebarea firească: "Ce se întâmplă atunci când mori?"
FOTOGALERIE Lacul Plumbuita din Sectorul 2 este sufocat de gunoaie / Cum se plimbă locuitorii din Colentina într-un parc plin de deșeuri
sa analizam cazul: avion, purtatori de masca, durata limitata de zbor unul este depistat ca fiind purtator de covid -19.
clar ca lumina zilei - numai persoana aia merge la izolare, restul sunt bine merci pentru ca au purtat masca. repet ca sa se inteleaga clar: au purtat masca, elementul ala de preventie si de protectie!!!!
Pun o intrebare ajutatoare pentru cei din AUstralia: de ce in pana mea medicii poarta masca??? ca sa stea in izolare si sa nu poata ingriji bolnavii???
Bre, cineva este dus cu pluta rau de tot.
Reveniti-va oameni buni!
reveniti-va!
Mult succes participantilor la AO 2021!
Unii sportivi s-au plans... o parte din ei si-au cerut scuze ulterior cand au inteles mai bine situatia din statul Victoria si din Australia, in general.
Exista o limita la numarul de persoane care au voie sa intre in tara (limita data de capacitatea facilitatilor de carantina). Atat timp cat sunt cetateni Australieni care asteapta de luni de zile sa se intoarca in tara, nu prea are nimeni rabdare sa asculte cand sportivii comenteaza...
Hai sa intelegem de ce ne protejam si cum procedam.
Daca ai masca medicala nu vad care este problema.
daca ai o masca de carpa, fansi- mensi , nu cred ca iti asigura protectia si atunci da, nu ai purtat ce trebuia, stai in carantina.
Dar mai este o solutie pentru tenismenii carantinati: sa alerge prin camera, sa joace tenis de perete, din pacate in conditii limitate, si mult gym de camera, de orice fel...
NU ceva nu este in regula.