Andy Murray (33 ani, fost lider mondial) a primit un wild card pentru a participa la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, care va avea loc în luna februarie, a precizat duminică directorul turneului, Craig Tiley, scrie Reuters.

Andy MurrayFoto: rolandgarros.com

"Îl întâmpinăm pe Andy din nou la Melbourne cu braţele deschise. Retragerea sa a fost un moment emoţionant şi l-am văzut revenind după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale majore.

A luat-o de la capăt pas cu pas, a jucat iar în turnee, iar participarea sa la competiţia de la Melbourne va fi un punct culminant al Australian Open", a spus Tiley.

Aşa cum se ştie, Andy Murray (122 ATP) a acceptat sâmbătă un wild card pentru a disputa turneul de la Delray Beach (Florida), ce va servi drept pregătire pentru Openul Australiei.

Turneul de la Delray Beach se va desfăşura în perioada 7-13 ianuarie.

Jucătorul scoţian, care a jucat ultima oară în octombrie, la turneul de la Koln, în care a fost învins în primul tur de spaniolul Fernando Verdasco, va beneficia de un wild card pentru a juca în Statele Unite la turneul de categoria 250, care are loc în mod tradiţional în februarie, dar în noul sezon va servi drept criteriu de pregătire pentru Australian Open, ce va avea loc între 8 şi 21 februarie, transmite Agerpres.